„Go Fun Yourself!” – Cum au calatorit Mariuca si Creionel in Lumea de Dincolo de Oglinda


Creionul se rostogoli incet spre marginea biroului, apoi isi lua avant si se arunca spre podea cu un curaj de care nici chiar el insusi nu se credea capabil… Distractie la maxim!

Ce grozav e sa fii pasare!!! Cat de minunat mai este zborul… Sa vezi lumea de sus… Asa… precum un zepelin din secolul 19…

Gusta din plin senzatia aceea: „Sunt un creion si zbooor!”

Aterizarea a fost nitel cam zguduita, dar asa e prima data… „Data urmatoare va fi mai bine”, se consola singur. „Noroc ca sunt un creion cu guma si asta a mai atenuat contactul cu solul…”



Hai sa ma mai dau de-a dura nitel, ca nu-mi plac deloc opririle bruste nici macar atunci cand alunec pe hartie”, se hotari el…

Creionul se rostogoli zlobiu pana spre marginea peretelui cand, deodata, simti ca incepe din nou sa pluteasca, lucru ce ii dadu fiori de placere pe mina rosie, ce-i tinea loc de coloana vertebrala creativa…

De data asta cazu pe moale, pe un soi de fire verzulii, care, descoperi cu uimire curand, erau fire de iarba. De unde insa iarba la etajul al doilea intr-un bloc din Berceni?

Isi inalta mirat varful inrosit de febra descoperirii si constata ca… pur si simplu trecuse prin oglinda mare aflata in odaie.

Wauuu! Ce tare!” gandi creionul… „Pacat doar ca sunt singur aici, de cealalta parte a oglinzii…”

In acel moment, Mariuca intra in camera, cu bratele pline de cadouri…Azi era ziua ei… Tocmai ce implinise 18 ani…

Primise o gramada de felicitari, multe cadouri, buchete imense de crizanteme galbene, dar parca lipsea ceva… Se prabusi in fotoliul din camera si inchise ochii, incercand sa se odihneasca nitel, acum, la final de zi…

Pendula din sufragerie se auzi batand maiestuos miezul noptii… Bang!.. Bang!…. de douasprezece ori…

„Mariuca!!! Mariuca!!!” se auzi un glascior subtirel venind dinspre perete…

Ca prin vis deschise ochii si il vazu pe Creionel, prietenul ei cu ajutorul caruia desena atatea lucruri minunate, in oglinda, strigandu-i cu glas pitigaiat: „Vino si tu aici!!! Treci prin oglinda si vino incoace! E grozav!”

Mariuca se ridica cu greu din fotoliu si atinse oglinda… Era rece, neteda, la fel ca intotdeauna… Doar ca in loc sa isi vada propria imagine in luciul argintiu al acesteia, zari un peisaj straniu, din viitor, desprins parca din benzile desenate japoneze… Si, undeva pe un soi de tapsan, langa un drum asfaltat, Creionel ii tot facea semne, topaind precum un pui de cangur pe guma personala de care era asa de mandru.

„Nu pot intra, Creionel! Tu cum ai ajuns acolo?”

„M-am dat de-a dura! Ghemuieste-te si rostogoleste-te pana aici! Hai, curaj!”
Inca ametita de aburii sampaniei pe care o bause la petrecerea data de ziua ei, Mariuca isi zise ca nu are ce pierde…

Se aseza pe podea si se dadu tumba peste cap spunandu-si in gand:

„Rostogol, rostogol,

Prin oglinda incetisor,

Deschide Lumea Color

Si primeste-un calator!”.

La fel facea demult, in copilarie, inainte de a se apuca sa-si deseneze visele pe hartie.


Ups! Iata ca metoda cu rostogolitul a functionat, pentru ca, la oprirea din rostogolit se trezi intr-un loc fabulos… Multe, multe culori, miliarde de nuante de culori o asaltau din toate partile cu sclipirile lor vii.

– Mariuca, Mariuca, ce bine ca ai venit! Hai sa vedem unde am ajuns! Priveste, acolo, in departare, un oras ca acela de l-am desenat noi acum cativa ani la concursul Toyota!, topai entuziast creionul vorbitor in jurul ei.

Mariuca se ridica si incepu sa observe cu atentie in jur… Se afla in apropierea unei autostrazi netede ca-n palma, de culoarea galben-fistic… In zare se vedeau niste cladiri inalte de sticla, luminate in nuante rosietice, albastre, movulii…

Niste drone argintii baleiau tacute solul…

– Mergem Creionel, dar cu ce? Statii de autobuz nu-s pe autostrada…
-Pai nu esti cu mine? Hai sa desenam iute un obiect pentru miscare rapida, asa, dupa sufletul nostru… Dar sa fie ceva futurist, cu margini ascutite si unghiuri eye-catching! Sa fie o masina cu personalitate!

– Ok, ok”, zise Mariuca… Dar ce fel de personalitate s-ar potrivi in Lumea asta de Dincolo de Oglinda, Creionel? X, X-play, X-cite, X-clusiv sau X-wave?”

– Eu zic sa aiba una cvintupla, ca sa ne potrivim cu ambientul. Sa fie in cinci dimensiuni, asa cum suntem si noi: indrazneti, jucausi, stilati, unici, adaptabili la ceea ce vom intalni aici”, decreta serios Creionel, dupa ce cugeta nitel.

Creionel, ajutat de Mariuca, desena pe o planseta imaginara, faurita din straturi translucide de aer masina visurilor lor…

Rezultatul a fost cu adevarat deosebit: avea o grila in forma de X, pentru a atrage toate privirile locuitorilor orasului din zare, luminile de zi erau innobilate cu tehnologia LED, ca sa nu mai vorbim de spoiler si de stopurile ce ieseau teribil in evidenta.

Dupa ce s-au consultat, Creionel si Mariuca au concluzionat ca o asemenea masinuta nu are voie sa cunoasca cuvantul „plictisitor”, de aceea, s-au gandit sa ii dea ocazia ca in functie de starea de spirit a soferului, aceasta sa isi poata schimba culoarea „X”-ului grilei, a gurilor de ventilatie si sa isi puna in evidenta partea inferioara a masinii cu ajutorul unei game largi de stickere speciale.

Evident, punand cap de Mariuca la cap de Creionel, rodul imaginatiei lor nu putea sa fie funny la exterior si banal la interior!…

Asa ca au dotat minunea pe patru roti cu o multime de lucruri indispensabile unui sofer care tocmai a implinit 18 ani.

Mariuca a tinut mult ca sa aiba masina cea sportiva si un sistem novator multimedia x-touch la care sa se poata conecta smartphone-ul… Oare aici, in lumea asta, exista semnal la mobil?

Nu conteaza, important este ca au acum un mijloc de locomotie supercalifragilistic cu adevarat unic!

Doar ca el, mijlocul de miscare pe roti, nu avea inca un nume..

Au asezat masina pe autostrada, i-au dat ocol de cateva ori, admirand-o cat este de frumoasa, Creionel cu ajutorul gumei personale a mai sters cateva linii ajutatoare, pentru ca opera lor sa fie cu adevarat PERFECTA, dar tot nu aveau nicio idee cum sa o boteze…

Pana la urma s-au decis sa porneasca asa, intr-un vehicul fara nume, cu mandrul Creionel la volan, pentru ca Mariuca inca nu avea carnet de sofer…

– Ay, ay, goooooo!, striga creionul cel rosu de la adrenalina multa care ii pulsa in inimioara lui de grafit colorat!

– Go Fun Yourself!, exclama si Mariuca surescitata.

Pe drumul spre Orasul din Oglinda au decis ca numele de AYGO i se potriveste cel mai bine acestui mijloc de deplasare auto imaginat chiar de ei insisi.

Acolo, in urbea aceea cu cladiri de sticla luminoasa, s-au intalnit fata in fata cu VIITORUL. Au vazut lucruri fantastice, pe care mintea de secol 21 nu le putea cuprinde, dar cu ajutorul masinii lor fantastice, care, asemeni unui cameleon se transforma instant, functie de situatie, nu s-au simtit straini, ci au facut cu brio fata situatiei, distrandu-se la maxim.

 

Iar dupa ce au calatorit asa nu mai putin decat un an incheiat prin tinuturile Lumii din Oglinda, au decis ca e vremea sa se reintoarca Dincoace de Oglinda. Anul sabatic luase sfarsit!

Pe Aygo l-au lasat acolo, pentru ca era facut pentru vremurile acelea, iar ei s-au dat de-a rostogolul din nou pe tapsanul de unde pornisera in aventura, in timp ce Mariuca rostea cu glas scazut:

„Rostogol, rostogol,

Prin oglinda incetisor,

Deschide-te drum usor,

Pan’la mine-n dormitor!”


Un zgomot sec o facu pe Mariuca sa tresara… Buimacita inca, privi razele lunii pline care se intindeau precum niste serpisori adormiti pe podeaua camerei… Era inca in fotoliul ei comod, iar pe jos, de pe coperta unei reviste auto, zambea indraznet NOUL AYGO de la Toyota…

Visase calatoria prin oglinda sau chiar fusese Dincolo? „Nu mai conteaza”, se gandi ea. Saptamana viitoare oricum se va inscrie la scoala de soferi, iar parintilor ei, care i-au promis o masina asa cum si-o va dori ea, de-acum stia ce sa le ceara…

„Baaang!”… Se auzi lung ecoul ultimei batai de miezul noptii, de dincolo, din sufragerie… Pendula mare, de lemn de cires, masura in continuare relativitatea Timpului…

Mariuca se duse spre fereastra si respira cu nesat aerul dulce-racoros al inceputului de toamna… Era majora, avea 18 ani si un noian de vise de infaptuit…Luna sclipea aproape de ea, argintie, mare cat o roata Toyota…

Doar un creion rosu, cazut in apropierea oglinzii mari ce acoperea aproape un sfert de perete, sclipi jucaus din varful sau putin tocit… Era Creionel!

– articol scris pentru SUPERBLOG 2014 – etapa a 2-a

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s