Arta chirugiei plastice: Rinoplastia


De multe ori, se întâmplă să ne privim chipul în oglindă și să fim total nemulțumiți de imaginea noastră. Studiile psihologice arată că prima impresie despre o persoană se formează în doar un minut și jumătate de la primul contact vizual, așadar aspectul fizic contează. Cu toții ne dorim să fim atractivi pentru ceilalți, dar să ne placă și persoana care ne surâde din oglindă.

girl-2209147_960_720

Încă din cele mai vechi timpuri, omul a fost preocupat de corpul său și a cultivat diferite metode pentru îmbunătățirea trăsăturilor sale fizice, de la machiaj până la utilizarea chirurgiei estetice. Una dintre cele mai populare proceduri chirurgicale din lume este operația de rinoplastie care îndeplinește două funcții: cea estetică și cea medicală. Înainte de a apela la un chirurg estetician, este important să știți ce presupune operația de rinoplastie.

Ce presupune o operație de rinoplastie?

Termenul de rinoplastie provine din grecescul „rhinos” care înseamnă nas și „plastikos” ce semnifică a modela, a construi. Această procedură chirurgicală se referă la corectarea respirației prin intermediul modelării nasului.

Există mai multe tipuri de rinoplastii, printre care se numără cea deschisă și cea închisă. Cele două se deosebesc prin gradul de complexitate, cea din urmă fiind mult mai complexă decât prima.

În primul caz, se creează niște incizii mici în interiorul nărilor prin intermediul cărora se ridică pielea de pe cartilajele nasului pentru corectarea imperfecțiunilor structurii nazale. Durata operației este cuprinsă între 1 și 3 ore, timp în care va fi efectuată o anestezie generală.

Această intervenție este recomandată în cazul în care este necesară remodelarea vârfului nasului, sau atunci când devierile laterale se corectează, în cazul în care nasul trebuie să fie micșorat sau când sunt necesare rino-corecții secundare.

În cazul unei rinoplastii închise se va realiza o incizie în interiorul nărilor, evitându-se îmbinarea lor, prin intermediul căreia se va lucra în interiorul nasului.

Cât costă o rinoplastie?

Prețurile unei rinoplastii pot varia de la caz la caz, în funcție de problemele pacientului, astfel încât pentru o operație deschisă, costul este de 1900 euro; în cazul unei rinoplastii cu deviație de sept, costurile sunt de 2400 euro (rino-septo-plastie), în ceea ce privește rinoplastia secundară (rinocorecția) prețul este de 2900 euro. Pentru o rinoplastie închisă sau parțială, prețurile sunt de 1700 euro.

Ce riscuri există?

Deși rinoplastia este una dintre cele mai comune operații chirurgicale realizate în fiecare an, acest lucru nu înseamnă că procedura nu implică anumite riscuri. Dacă sunt respectate indicațiile specialistului, nu vor exista riscuri majore. Totuși, trebuie luate în considerare următoarele:

Vârsta minimă pentru o astfel de operație este de 15-16 ani la femei și 18 ani la bărbați. Dacă nu este respectată această regulă, poate fi afectată dezvoltarea nasului și pot interveni complicații;

  • După efectuarea operației, pot exista anumite efecte secundare precum durerile de cap, amețelile, stări care vor dura câteva ore;
  • Respirația pe nas va fi dificilă câteva săptămâni după intervenție;
  • Sângerarea este un alt risc care poate apărea;
  • Pot apărea probleme la nivelul pielii – iritații provocate din cauza bandajului;
  • Reacții adverse din cauza anesteziei.

Recuperarea postoperatorie:

Bandajul va putea fi scos la o săptămână după operație,

Se recomandă aplicarea compresiilor reci prin intermediul cărora durerea se va reduce;

Este necesară o perioadă de repaos în care organismul se reface, iar apoi vă puteți relua activitățile obișnuite;

Disconfortul este în general redus, iar majoritatea pacienților pot lua analgezice pentru reducerea durerii. Complicațiile sunt reacțiile individuale care fac parte din procesul de vindecare;

Efectele se vor putea vedea după trei luni.