Cum să prevenim apariția conținutului duplicat într-o campanie SEO


search-engine-optimization-586422_960_720

 

Promovarea SEO este una dintre variantele de promovare a businessurilor în mediul online. Simplul fapt că utlizatorii ajung la produsul sau la serviciile tale atunci când au nevoie de ele este un plus. Acest model de marketing nu doar că te aduce ”în locul potrivit la momentul potrivit”, ci te și ajută cu aspecte care țin de branding sau de conversie.

Utlizatorii caută pe Google, în principal, cu două scopuri: fie ca să se informeze, fie ca să achiziționeze un serviciu sau un produs. Ori serviciile SEO tocmai asta fac: îți aduc site-ul cât mai sus pe pagina de rezultate pentru cuvintele cheie urmărite. În acest fel capeți vizibilitate. Chiar dacă potențialii clienți nu realizează o conversie la fiecare vizită, simplul fapt că au văzut site-ul și că au luat la cunoștință numele businessului tău este un pas. Vor ține minte și data viitoare când vor avea nevoie de un produs de tipul celui oferit de tine, vei fi o variantă luată în calcul.

Atunci când vine vorba de achiziții, felul în care te poziționezi pe pagina de rezulate are un impact major asupra vânzărilor tale în mediul virtual. Ținând cont de actuala dinamică socială, oamenii vor să ajungă la informații cât mai repede. Mulți dintre ei nu trec de primele rezultate de pe prima pagină din Google. De la pagina a doua încolo…putem vorbi despre o ”zonă moartă” a internetului.

Așadar, optimizarea SEO este o modalitate de a promova eficient un business. Nu doar că aduce plusuri de valoare în ceea ce privește brandingul și vizibilitatea (prin promovarea site-ului), dar nici nu este recepționată din punct de vedere psihologic ca o reclamă (la care oamenii sunt de regulă reticenți).

Însă procesul de optimizare a site-ului din punct de vedere SEO este unul complex, care, făcut iresponsabil, poate avea un impact negativ asupra businessului tău. Pentru cele mai bune rezultate, este de preferat să apelezi la serviciile unei agenții SEO. În acest fel beneficiezi de tool-uri performante de desfășurare și monitorizare a campaniei, cât și de experiența acumulată de specialiști.

Este foarte important din punct de vedere SEO ca pe un site să nu existe conținut duplicat. Google pune accentul pe plusul de valoare pe care fiecare site trebuie să-l aducă pentru utilizator. Așadar, trebuie să acordăm o atenție specială acestui aspect în așa fel încât să nu fim penalizați de algoritmii de indexare ai motorului de căutare.

Ce este conținutul duplicat?

Atunci când același conținut, fie că vorbim de un articol sau de un produs, poate fi accesat prin adrese URL diferite, avem de-a face cu conținut duplicat. De exemplu, în cazul în care conținutul de pe pagina https: //www.siteultau.ro/produs/ se găsește și pe pagina https ://www.siteultau.ro/produs, avem două pagini cu același conținut, ceea ce se traduce prin conținut duplicat.

Cum prevenim apariția conținutul duplicat:

a. Setarea domeniului preferat în Google Search Console

Pentru a fi siguri că site-ul nostru nu este indexat atât în forma www, cât și non-www, este necesar să setăm domeniul preferat via Google Search Console.

 

Folosirea de clean URLs

O metodă elegantă de a rezolva problema paginilor duplicate de produs din mai multe categorii este folosirea de clean URLs, adică URL-uri ce se formează direct din root.

 

b. Self canonical

Prin self canonical înțelegem că o pagină are implementat atributul „rel=canonical” către ea însăși. Prin această metodă se va împiedica indexarea de pagini duplicat, precum cele generate de sistemul de filtrare, întrucât aceste pagini generate dinamic vor avea în mod automat canonical către pagina principală.

 

c. Verificări periodice

Conținutul duplicat trebuie identificat din timp, pentru a nu permite subminarea si canibalizarea paginilor principale. Din acest motiv este recomandat să se efectueze verificări periodice cu Screaming Frog, prin intermediul comenzii de căutare „site:” sau via Search Console.