Arhivele lunare: ianuarie 2018

Cea mai bună firmă de curierat în 2018 pentru mine


Captură

X Curier, iată compania de expediții este din aceasta luna firma pe care o aleg ca să îmi aducă coletele comandate!

În 2017 am avut parte de mulțime de experiențe neplăcute legate de acele firme de curierat ce urmau să îmi aducă acasă comenzile făcute pe diverse situri comerciale.

Nu dau nume, pentru că ar fi prea multe, dar le știți și voi prea bine: în afară de o notorietate care tinde să se degradeze pe zi ce trece, de o reclamă mai mult sau mai puțin deșănțată, cele mai cunoscute societăți comerciale ce oferă servicii de transport colete și trimiteri poștale vor ajunge în scurtă vreme ca să fie depășite de către mici jucători, nou apăruți pe această nișă de activitate din ce în ce mai importantă în zilele noastre, care au o altă mentalitate, mai apropiată de cerințele beneficiarilor.

Când tot mai multe cumpărături să fac online, clienții punând pe prim plan confortul personal și câștigarea unui timp prețios, pe care nu mai vor să se petreacă  stând în trafic, în drum spre vreun supermarket sau venind de acolo, la care se adaugă și timpul consumat cu alegerea produselor din rafturi și cu statul la cozile de la casă, e-shopping-ul se dezvoltă vertiginos și în Romania. Iar un curier rapid serios va fi apreciat în acest sens așa cum se cuvine.

Din acest motiv, în ianuarie 2018 am vrut să testez și o altă firmă de curierat, mai puțin cunoscută pe piață, dar despre care am auzit că care are toate șansele să își transforme numele în renume în foarte scurtă vreme, pentru că oferă servicii de foarte bună calitate, la prețuri extrem de convenabile.

X Curier, pentru că acesta este agentul economic despre care vreau să vă vorbesc în continuare, mi-a depășit cu mult așteptările, deoarece oferă niște servicii de top în materie de transport colete, precum și de trimiteri poștale urgente.

Aceia care lucrează cu ei sunt mulțumiți operativitatea cu care își fac treaba și de faptul că au un call center bine pus la punct, așa încât orice problemă care apare poate să fie rezolvată cu maximă operativitate și amabilitate.

Iată de ce, în momentul în care am comandat un ebook reader de la un magazin online un pic mai mic, dar care oferea clienților și varianta de a-și alege personal firma de transport care să le aducă produsele comandate la domiciliu, am riscat și am bifat opțiunea conform căreia doresc să beneficiez de servicii de transport coletărie de la X Curier. Se pare că am făcut o alegere excelentă, deoarece sloganul lor: „Rapid, eficient, sigur și la timp ” pe care ei îl afișează pe site a fost respectat literă cu literă.

În aceste condiții, nu este de mirare că și marii comercianți de pe internet s-ar putea ca în scurtă vreme să renunțe la firmele de curierat binecunoscute, care deja au devenit autosuficiente și nu mai pun accentul pe calitate, pe rapiditate în distribuția coletelor, pe angajarea unor oameni cu adevărat profesioniști. Vor fi nevoiți ca să lase locul unor jucători pe care i-au ignorat, precum acest new entry – X Curier.

Când am decis ca să apelez la X Curier trebuie să recunosc cinstit că au contat și părerile clienților care în 2017 au primit produsele achiziționate de pe internet sau trimiterile poștale prin intermediul lor și au scris diverse recenzii despre ei pe rețelele de socializare, bloguri și forumuri .

Plus faptul că își au sediul bucureștean foarte aproape de locul unde locuiesc eu, așa încât, m-am gândit că va fi foarte ușor ca în situația în care ceva nu va merge bine să pot ajunge la ei în doar câteva minute. Din fericire nu a fost cazul. Totul a decurs nesperat de bine.

Informatii contact pentru București: 

B-dul Timisoara nr. 92, sectorul 6
Tel: 0786-860056 sau 0786-860058 

Din nou se confirma faptul că firmele mici, românești, au toate șansele ca să crească profitând de aroganța coloșilor din sfera lor de activitate care, consideră că dacă au încheiat contracte cu marii comercianți nu mai trebuie să depună nici un efort pentru creșterea calității serviciilor pe care le oferă populație în teren. Este un calcul greșit, deoarece se poate întâmpla oricând ca un micuț David să îl învingă pe marele Goliat sau ca buturuga mică să răstoarne carul mare.

De ce funcționează atât de bine X Curier?

Poate pentru că sediul central este în orașul Cluj Napoca, iar activitatea se desfășoară din acest motiv ardelenește, extrem de serios, inclusiv la sediul pe care îl au în București.

 

Informații contact  pentru sediul din Cluj-Napoca: 

Calea Baciului nr. 87, jud. Cluj
Tel: 0786-860066 sau 0786-860068

Email: office@xcurier.ro

La Gioelle gasesti produse originale Victoria`s Secret si Bath & Body Works


Acceseaza chiar azi site-ul Gioelle.ro, pentru ca aici gasesti cea mai variata gama de creme, sprayuri, parfumuri, accesorii si multe altele Victoria`s Secret si Bath & body works din Romania, cu livrare rapida, in doar 24 h!

v347269_rcalt_lk0

 

Stiu, mai sunt vreo trei saptamani pana cand soseste Sfantul Valentin pe la noi, dar de ce sa astepti pana in ultima clipa ca iubitul tau ca sa iti faca darurile la care visezi de mult?

Nu e mai intelept ca sa iti cumperi tu insuti ceea ce iti doresti, iar pe el sa il lasi ca sa iti faca surprizele pe care le crede cele mai potrivite din punctul lui de vedere, chiar daca acesta nu este si al tau?

Eu cred ca da, iata de ce vreau ca sa impartasesc cu tine ceea ce am aflat astazi despre oferta Gioelle ianuarie 2018: au atat creme Victoria`s Secret deja apreciate de cumparatoare de ceva vreme, plus multe alte creme noi, de sezon pe care chiar merita ca sa le testezi. Si inca la niste preturi pe care ti le poti permite!

Sunt ani buni de cand multe tinere romance folosesc produsele cosmetice pe care celebrul brand american, deoarece le ofera un plus de atractivitate acelora ce isi doresc sa isi adauge o doza de atractivitate prin articolele de beauty pe care le utilizeaza, nu doar outfit-urile vestimentare abordate.

Indiferent ca este vorba de creme, lotiuni sau de glosurile de buze Victoria`s Secret, in culori si arome placute, pentru buze stralucitoare, este foarte bine ca exista acum si varianta achizitionarii de cosmetice de top din magazine online romanesti, pentru ca in acest fel, oricine isi doreste poate sa testeze rapid aceste minunatii parfumate, inchise in ambalaje stilate, cu un design extrem de feminin.

Gama de unturi de corp Victoria’s Secret, spre exemplu, sunt extrem de apreciate de catre cumparatoare, deoarece aromele lor se mentin vreme indelungata pe piele. Si ce e mai incantator decat un miros suav de fructe sau flori?

 

Captură

Au in oferta Gioelle si geluri de dus Bath & body works, aromele tale preferate si multe altele noi, de sezon, intra chiar acum pe site-ul lor daca vrei ca sa le ai in baia ta! Comanda-le si tu pe acelea care iti plac, eventual alaturi de gelurile de dus/scrub Victoria`s Secret Pink, cu dubla functie: de curatare, si indepartare a stratului de celule moarte.

Lipsa parabenilor fac produsele de baie de la acest brand sa fie foarte cautate, plus ca pretul lor nu este deloc piperat nici macar pentru buzunarele mioritice.

Sunt, ce-i drept, un pic mai costisitoare decat acele produsele de make-up o name pline de ingrediente periculoase pentru sanatate, dar calitatea articolelor de infrumusetare cosmetica de la Victoria’s Secret face uitat rapid orice mic dezavantaj legat de pret.

Si pentru ca tot vorbim de produse de baie, este bine de amintit ca am vazut de curand in magazinul online de care va povestesc si anumite elemente ce pot face o seara romantica foarte speciala.

Nu e de mirare ca pe multe forumuri pentru femei se gasesc afirmatii de genul: „Lumanarile cu 3 fire, parfumate, Bath & Body Works sunt preferatele noastre!”

E de inteles. Ce poate fi mai potrivit pentru o atmosfera speciala in caminul nostru decat o lumanare de aces gen cu arome de sampanie spumanta, mere rosii si cristale de zahar precum Merry Mimosa, o lumanare cu arome de pere, rom alb, vanilie cremoasa si scortisoara proaspata precum Vanilla Spiced Pear sau o lumanare cu trei fire Frosted Cranberry cu arome selecte de merisoare, note lemnoase, mere rosii si boabe Tonka?

Ele aduc parfumeaza in mod placut nu doar camera de baie, ci intreaga casa, asa incat sunt o achizitie extrem de inspirata in acest inceput de an 2018.

023581345

Nu ocoliti nici cremele Bath & Body Works, arome noi, cu uleiuri esentiale, utilizate in aromaterapie, pentru ca o sa va placa aceste produse originale din Statele Unite tot la fel de mult ca si acelea de la Victoria’s Secret.

Daca este ca sa vorbim de aceasta categorie de produse, o sa ai supriza sa descoperi in gama de creme hidratante si parfumate Victoria`s Secret si multe arome noi, de sezon, pentru deliciul tau.

Nu ocoli nici produsele de igiena oferite de Gioelle.ro cumparatoarelor, deoarece dezinfectantele Bath & body works, usor de utilizat, placute si aromate, iti vor satisface toate asteptarile.

Tot in magazinul romanesc online de care iti povestesc mai gasesti si o multitudine de accesorii Victoria`s Secret – genti, pentru voiaj, plicuri, portfarduri, tocmai bune pentru a aduce un aer proaspat in dulapul tau, acum la inceput de 2018!