Cadouri pentru bătrâni cu sufletul veșnic tânăr

În curând e ziua ta și mi-e tare greu să mă decid ce să îți dăruiesc…

Dialoghez cu mine însămi, în timp ce degetele aleargă pe tastatura laptopului cu o dexteritate de care nu mă credeam capabilă… Trebuie să găsesc un dar cu totul special… Și e atât de greu când e vorba de o ființă atât de complexă cum ești tu…

Magazinele online sunt pline cu propuneri de cadouri aniversare: cadouri pentru șefi, cadouri pentru colegi, cadouri pentru familie, chiar și cadouri pentru motocicliști… Cred că ai râde cu gura până la urechi dacă ți-aș alege un obiect din această ultimă categorie… Mi-ai zice că preferai mai degrabă un motor, o ”Bestie” cum e 1290 Super Duke R de la KTM cu o capacitate cilindrică de 1301 cmc și 180CP, care accelerează de la 0 la 200 km/h în doar 7,2 secunde….. Știai că există magazine unde se găsesc chiar și cadouri pentru străini? Bine, acum nu știu dacă e vorba de persoane necunoscute (adică străini-străini) sau doar de persoane cunoscute, născute prin alte colțuri de lume… Comercianții ăștia ar trebui să fie mai clari ca să știe dăruitorii, fie ei profesioniști sau amatori, ce să comande.

Există și categoria de… cadouri pentru pensionari...

Chiar mă gândisem inițial să îți dăruiesc o statuetă frumoasă, o Rugă pentru Sănătate, dar ai tu conexiune directă cu ființele de lumină, iar darul meu nu cred că ar mai fi putut completa ceva în acest sens…

Mai ții minte cum ne-am întâlnit noi? Divinitatea a avut negreșit un rol… Eu stăteam în rândul doi al autocarului, la geam, pe partea șoferului, iar tu fix în spatele meu… Inițial nici nu ne-am băgat în seamă… Ce puteau avea în comun o studentă timidă, care tocmai mergea cu iubitul în primul ei pelerinaj la Prislop, la părintele Arsenie Boca, și o pensionară care tocmai își pierduse mezinul după un cancer galopant? În acel moment, aparent nimic… Fericire și tristețe, tinerețe și senectute… Dificil de armonizat…

Doar că peste un timp s-a dovedit salvatoare pentru mine acea călătorie, unde eu și prietenul meu de atunci ne simțeam stingheri, visând mai mult ca să escaladăm un traseu din Făgăraș, decât să urcăm o cărăruie dintr-o curte de mănăstire până la un mormânt, alături de tot soiul de oameni, mai mult sau mai puțin credincioși.

Am schimbat atunci câteva vorbe de complezență, ne-am zâmbit, dar cam atât… Se pare că tu ai intuit totuși ceva la mine care urma să îmi schimbe curând viața… Și poate de aceea mi-ai dat la întoarcerea în București numărul tău de telefon și m-ai invitat și în alte excursii și pelerinaje. Uneori am răspuns chemării tale, dar de cele mai multe ori nu…

Inevitabilul s-a produs după doar câteva luni… Iubitul meu a murit într-un accident stupid de mașină, iar eu am căzut într-o depresie adâncă. Mai adâncă decât Groapa Marianelor din Pacific…

Cine putea ca să știe mai bine decât tine ce însemna să pierzi o parte însemnată din suflet, să simți un hău rece în zona inimii, o negură care tinde să te cuprindă încetul cu încetul cu totul…

În perioada aceea mi-ai ținut loc de confidentă, ba chiar și de mamă, pentru că mamei mele adevărate, extrem de bolnave, nici măcar nu puteam să îi spun cât sufăr. Depresivii sunt cei mai buni actori în fața familiilor lor, nu-i așa?

Probabil că dacă tu nu erai, nu reușeam ca să îmi mai revin vreodată… Nu aș fi reușit să dărâm acele ziduri invizibile care mă țineau prizonieră în interiorul lor și care alungaseră tăios orice rază de speranță. Probabil că în acele luni am plâns cât pentru trei vieți… Dar mi-ai fost alături permanent, draga mea prietenă. Cu încurajări, cu mici daruri care să îmi aducă lumina înapoi pe chip… Mai am și acum piticul acela de grădină pe care, stând la bloc, l-am așezat la loc de cinste în hol, pentru a-l vedea zilnic… Asta ca să nu mai vorbesc de imensa rața de pluș care măcănea caraghios cu glasul ei strident de câte ori îi apăsam pieptul…

Nu am uitat mai ales excursia aceea făcută în Vâlcea… Atunci s-a produs declicul ce a condus la vindecarea mea adevărată… Mai ții minte?

Aproape cu forța m-ai luat în călătoria aceea lungă prin Oltenia și așa, într-una din zile am poposit la mănăstirea Bistrița… Ne doream să ajungem sus, la Arnota, dar ora era mult prea înaintată… Ne-am cazat modest, în interiorul sfântului lăcaș și, chiar înainte de a ne pregăti de culcare, mi-ai cerut pandantivul de la gât. Era de la EL… Ultimul lucru fizic care îmi mai rămăsese după ce, disperată, distrusesem într-o zi, din pricina depresiei crunte în care mă zbăteam, tot ceea ce îmi amintea de el. Ți l-am dat cu inima strânsă, implorându-te ca să mi-l restitui a doua zi… Nu ai spus nici da, nici nu, doar m-ai sfătuit ca să merg la slujba de noapte… Așa am făcut… Oricum suferința era prea mare ca să mă mai pot odihni… Iar acolo, după o vreme, am rămas singură în fața raclei de argint a Sfântului Grigorie Decapolitul… Era aproape întuneric în biserică, doar rugăciunile melodioase se auzeau îndepărtat, tot mai îndepărtat, în timp ce eu, îngenunchiată, începeam să îmi găsesc pacea și să simt cum o lumină caldă îmi umple treptat inima… Am plecat după mult timp, transfigurată, aproape împleticindu-mă și, pentru prima oară de la accidentul LUI, am reușit să dorm liniștită…

În dimineața următoare, când ți-am cerut pandantivul prețios, mi-ai spus cu voce hotărâtă că nu îl mai ai… Că ai făcut o rugăciune și l-ai aruncat în apa curgătoare din spatele mănăstirii… Un gest neapărat necesar pentru vindecarea mea… Atunci nu am înțeles… Ruperea de trecut era salvarea mea… Doar că nu aveam curajul de a tăia singură stringurile nevăzute…

Iată că multă vreme a trecut din vara aceea, eu nu mai merg decât foarte rar în pelerinaje pe la mănăstiri, dar cu tine țin în continuare legătura… Mă simt în conexiune cu tine…

Iată de ce de ziua ta, draga mea Magda, vreau să îți fac cel mai frumos cadou care există: recunoștința mea profundă pentru că m-ai salvat atunci și promisiunea fermă că îți voi fi și eu alături când o să ai nevoie de ajutor. Chiar nu contează că între noi există o diferență de mai bine de patru decenii…

Pentru mine ești un soi de auroră boreală și mulțumesc cerului că te-am întâlnit atunci!

Cum simțul umorului nu îți lipsește, nu o să te superi că am găsit ce căutam chiar la Borealy – un magazin cu daruri premium extrem de rafinate, într-o colecție de… cadouri pentru bătrâni!

Știu, sună urât, tare urât, dar tu vei zâmbi când o să afli asta și o să spui că este o absurditate ca să calculezi vârstele oamenilor în ani, din moment ce chiar și savanții de renume mondial au demonstrat ferm că suntem cu toții nemuritori. Grăunțe de lumină pornite prin Univers în urma Marelui Big-Bang.

Așa cred și eu, tocmai de aceea m-am gândit ca anul acesta să primești de la mine un cadou aniversar complex: ceva vechi și ceva nou…

Pentru că ești o bucureșteancă get-beget, o să îți facă mare plăcere o carte… Dar nu orice fel de carte… Este vorba de „Bucureștii vechi – în date și imagini” – o adevărată bijuterie realizată din hârtie manuală de meșteri pe parcursul mai multor săptămâni, catifelată la atingere, emanând multă energie pozitivă când o vei răsfoi. Vitalitate combinată cu nostalgie…

A fost cel mai frumos obiect personalizabil pe care l-am putut găsi pentru tine, ființă specială care nu te mulțumești cu lucruri de duzină și pui mare preț pe acele obiecte realizate cu mult suflet de către artizani pricepuți.

Pentru că ai fost proiectantă o viață întreagă și pentru că ești mare amatoare de jocuri logice, ce-ai zice și de un seif 3D în care să îți păstrezi pensia? Ce, doar bogătanii să aibă seifuri impozante? Ce dacă tu nu ai sume fabuloase lunare, nefiind pensionară de lux? În definitiv, condimentată cu puțin umor, viața poate să fie suportabilă în orice condiții, nu-i așa?

Un seif puzzle 3D mecanic este cel mai bun mijloc de a te pufni râsul ori de câte ori îl deschizi ca să iei din el bani pentru mers la piață… Nu-i o idee nostimă?

Oricum, un parvenit dintre aceia ce se scaldă în oceane de bani nu ar putea să deschidă cutia asta de valori cu mintea lui puțină, așa-i? Avantaj TU! Gândește-te un pic la asta și bucură-te că nu ești asemeni unui astfel de specimen derutat care nici măcar nu știe ce caută în viața lui.

Tocmai de aceea ți-am personificat și eu darurile aniversare cu acest mesaj: „Pentru femeia veșnic tânără care știe să le facă viața mai frumoasă celor din jurul ei. Și chiar reușește!”