Ce înseamnă liber-profesionist în viziunea unei tinere angajate la bancă


Azi am mers la bancă pentru ca să mă interesez care este procedura de eliberare a unui call-3613071_960_720.pngnou card bancar, dat fiind că al meu expiră peste două săptămâni.

Mare greșeală, o să ziceți, din moment ce aveam internetul la dispoziție. Așa e, dar pentru că tot îmi era Banca Transilvania în drum am zis că ar fi mai bine să intru și să întreb direct de la sursă.

De mulți ani e banca mea favorită, deci mă așteptam ca să fiu mulțumită de modul cum se va purta cu mine persoana de la ghișeu. Dar, eroare fatală!

Mă gândisem că din moment ce oamenii își plătesc ratele la bancomat (nu am și nu am avut și nici nu o să am vreodată rate la nimic), înseamnă că funcționarele de la ghișeu pur și simplu au suficient timp pentru rarii clienți ce doresc niște informații simple așa, „face to face”, nu în format text care să fie citite de pe net.

Primul șoc a fost că am găsit o coadă de vreo 10 persoane înăuntru. Nu e nimic, mi-am zis ]n sinea mea, sunt patru ghișee, deci în zece minute deja aflu toată procedura de eliberare a unui nou card bancar.

Uite că nu a fost deloc așa…

Mai întâi m-a șocat tinerețea a trei dintre angajatele de la ghișee. 22 – 23 de ani maxim. Nu că asta ar fi fost un lucru rău! Doamne ferește! Dar nu pricep cum acele reprezentante din „generația Millennials“ nu aveau minime abilități de utilizare a pc-urilor din dotare. Sau poate se pricepeau doar la smartphone-uri și navigat pe Facebook și Instagram…

Fiecare persoană stătea minim 10 – 15 minute la ghișeu, asta dacă nu avea ghinion, precum un cuplu tânăr care a stat mai mult de jumătate de oră…

M-am ambiționat să rămân, deși am pierdut așa mai mult de o oră din viață, iar sorții au decis ca să ajung la una dintre acele tinerele care buchiseau la tastele calculatorului, nu la veterană.

Am observat că avea în față un tabel cu diverse tipuri posibile de solicitări ale clienților și pașii de executat la calculator în fiecare caz în parte. Ok, e de înțeles, poate așa va învăța, deși, acel tabel ar fi trebuit să fie știut ca tabla înmulțirii înainte de a fi angajată, nu făcând practică cu clienții ce fierbeau de atâta așteptare (când am plecat coada se întindea cam până la ușa de intrare). Zic și eu, nu dau cu parul!

Deci trecem peste asta. Probabil a fost penurie de angajați, au emigrat toți lucrătorii bancari cu vechime ori s-au angajat la stat, de au apelat la soluții de genul ăsta.

Trecem peste asta, zic, dar nu și peste dialogul halucinant ce a urmat.

  • Trebuia să așteptați mesaj pe telefon și după aceea să veniți după noul card.

  • Aaaa… Deci nu mai trebuie predat anterior….

-Așteptați mesajul acasă.

  • Mulțumesc frumos. Dar dacă tot am venit aici, aș dori să îmi actualizez și datele, dacă tot am stat o oră la coadă.

  • Cartea de identitate…

  • Poftiți!

(Câteva zeci de secunde e liniște până domnișoara reușește corect să scrie noua adresă și numărul de telefon).

  • Ocupația? Bugetară? (ton condescendent)

  • Nu, liber-profesionist, zic eu pe zâmbind.

Fața i s-a schimonosit instant, iar grimasa ce i se citea pe chip m-a nedumerit.

  • Adică fără ocupație, fără venituri, mi-a șuierat în silă, cu o voce acră, uitându-se chiorâș la mine.

  • Asta este în viziunea dvs. un liber-profesionist? întreb eu veselă.

  • Păi chiar asta e, a mormăit cu dezgust duduița de la ghișeu.

  • PFA sună mai bine?

  • PFA, ce-i asta?

  • Persoană fizică autorizată, zic eu păstrându-mi zâmbetul (și cumpătul)…

  • Autorizată să facă ce? Ce scriu eu aici?

  • Păi scrieți „cabinet de consultanță juridică”, e ok așa?… Vedeți că aveți și un cod în sensul ăsta…

S-a uitat strâmb la mine și, fără tragere de inimă, a completat cum i-am zis (cu dificultate, alegând literele de pe tastatură cu degetele dotate cu unghii false mult prea lungi ). Fără a fi convinsă absolut deloc că, din moment ce nu fac parte din rândul bugetarilor, nici nu lucrez la vreo bancă (nici măcar la ghișeu cu publicul, ca ea!), aș putea să fac parte din altă categorie decât aceea a acelora ce taie frunză la câini.

Sincer, nici măcar asta nu m-a deranjat prea tare: faptul că nu știe ce e un liber-profesionist (oare ce ar fi zis, dacă spuneam că sunt… freelancer???), pentru că, din moment ce faci Finanțe-Bănci la cine știe ce facultate de doi bani particulară, nu poți să ai pretenții de niciun fel de la asemenea gen de absolvenți. Unui om care atâta poate, nu ai cum să îi ceri să aibă măcar un nivel minimal de cultură generală, că de profesionalism nu va putea să fie vorba în niciun caz. Absolut niciodată.

Ceea ce m-a șocat cu adevărat a fost TONUL. Dacă i-aș fi spus că lucrez la Stat, s-ar fi uitat la mine toată numai zâmbet, ar fi fost un monument de amabilitate, indiferent de cât de împiedicată ar fi fost în utilizarea pc-ului din dotare. Doar așa pornise conversația. Cum și-a dat seama că nu e așa, atitudinea față de mine a fost una radical schimbată.

Este pentru a treia oară când zic săptămâna asta în sinea mea: „Doamne, ce vremuri am ajuns să trăim! Oamenii ca ăștia chiar au drept de vot!”

Trist, dar adevărat…

Notă:

Liber- profesionistul este o persoană care exercită o profesiune liberă (o ocupație intelectuală, exercitată de o persoană pe cont propriu care face parte, în mod obligatoriu, dintr-un ordin profesional). Se pot regăsi aici: medicii, avocații, arhitecții, artiștii, consultanții sau micii meseriași, dar și cei ce activează în IT. Lista domeniilor rămâne deschisă.