Arhivele lunare: martie 2019

Casa cu eficiență energetică ridicată dobândește legal recunoașterea autonomiei din 2020!


Ca întotdeauna, românii se trezesc în ceasul al 12-lea, dovadă că mulți încă dorm și nu au aflat că din 2020 nu se vor mai da avize de construcție decât pentru casele cu performanțe energetice redutabile. Mai precis pentru acele case ce vor avea fi capabile să își asigure singure energia necesară într-o proporție substanțială.

Nici eu nu fac excepție, așa încât este clar că ar trebui ca pe dream chart-ul personal să schimb câte ceva dacă vreau să scap de apartamentul din București și să mă mut la țară în anii ce vin.

Știu, un bordei precum aveau străbunicii nu prea pot să am, deși am citit eu de curând că mama unei cunoscute vedete s-a mutat de curând într-o casă de paiantă ce a costat peste 70.000 de euro.

Parcă totuși aș vrea și ceva confort, nu să trăiesc precum un hobbit îngropată pe jumătate în pământ.

La radio acum se difuzează un anunț despre vânzări de loturi de teren undeva în vechii codrii ai Vlăsiei… Mie tare-mi sună a defrișare povestea asta… Nu așa o casă îmi doresc eu… Construită pe locul unde s-a petrecut un pogrom al copacilor care ne purifică aerul de care ne batem joc în ultima vreme…

Vreau o casă modernă, eco-friendly, nu una care să aibă la bază un masacru… Un cămin în armonie cu modul meu de a privi lumea, perspectivă pe care unii o consideră SF…

Chiar nu vreau să mai trăiesc într-un București poluat la maxim, unde gazele de eșapament îmbolnăvesc locuitorii, unde toată lumea se grăbește fără a putea spune concret spre ce finalitate… Mie, sincer, mi se pare că se îndreaptă vertiginos spre colaps totul… spre dezastru…

Vreau să trăiesc precum în romanele de anticipație înțesate cu mesaje pozitive, nu în distopii ce prevestesc o apocalipsă apropiată…

Eu tot mai sper să prind acele vremuri când se vor da publicului larg tehnologiile acelea fantastice care au la bază descoperirile lui Tesla. Deocamdată energia free mai are de așteptat… Așa că ar fi bine ca să ne limităm la soluții smart care să ne permită să ne facem locuințele cât mai autonome, mai debranșate de la utilitățile clasice.

Visez la vremea când o casă inteligentă va fi capabilă ca să producă nu doar energia electrică necesară aparatelor electrocasnice, dar chiar și pentru a încărca acumulatorul pe care în are mașina electrică a viitorului.

O prietenă care s-a mutat în Mexic, lângă piramide, și-a construit acolo prin 2011 o casă sub formă de fagure… Eu cred că mi-ar plăcea ca să am una rotundă, care să se învârtă după soare. La figurat, dar mai ales la propriu… Locuind într-un cămin scăldat în lumina aurie a zeului Ra, nu poți să fii decât pozitiv și să răspândești bucurie celor din jurul tău. În definitiv, realitatea noi ne-o făurim, așa că suntem singurii responsabil dacă ea va fi zugrăvită în culori sumbre sau pline de vitalitate.

Conceptul de locuință autonomă nu e nou, are mai bine de 40 de ani pe plan european, și se referea inițial la casele pasive, adică la acele locuințe cât mai etanșe cu putință (bine, nu neapărat asemeni unor containere ermetice!), unde nu existau mari pierderi de căldură cauzate de anumite deficiențe constructive care să lase energia termică din incinte ca să iasă în mediul înconjurător.

Chiar dacă pe la noi prin țară atenția orientată spre acest tip de locuințe rezidențiale performante este de dată recentă, în străinătate s-au elaborat de mult timp criterii clare după care ele se pot include în categoria caselor pasive. Și nu e vorba doar de geamurile ferestrelor, care trebuie să fie triple, la fel ca și cele montate la ușile de intrare și chiar interioare.

Trebuie pornit chiar de la terenul unde este amplasată casa eco-friendly respectivă. Orientarea construcției spre sud este esențială, lucru care este cel mai bine apreciat pe timpul iernii de către ocupanții clădirii rezidențiale respective.

Vara, cu un sistem de protecție împotriva razelor de soare adecvat, un echipament novator care să lupte eficace împotriva caniculei, temperatura din încăperile casei moderne poate ca să fie ținută în frâu pentru a nu transforma locuința cu pricina într-o adevărată saună.

Deoarece etanșeizarea este criteriul de bază pentru a pune o astfel de casă în categoria celor pasive, nu trebuie ignorată nici instalarea unor sisteme de ventilație performante, pentru o calitate foarte bună a aerului din incintă.

Sistemul de ventilație trebuie să fie în măsură ca să asigure o temperatură confortabilă în spațiul de locuit, reînnoirea continua a aerului fiind esențială pentru prevenirea condensului și apariției mucegaiurilor, precum și pentru prevenirea afecțiunilor respiratorii, inclusiv a alergiilor. Se pot face economii importante cu ajutorul unui dispozitiv ingenios de ventilare a aerului dotat cu schimbător de căldură confecționat din cupru, material ce face ca aerul să aibă o calitate deosebită, cunoscute fiind proprietățile benefice pentru sănătate care apropie mult cuprul de argint. Pe timp călduros, aparatului de aer condiționat va putea funcționa mai eficient, deoarece recuperatorul inversează procesul, mai exact păstrează aerul răcoros în casă și căldura o ține afară.

Așadar, când vorbim de casa pasivă ne referim automat la o locuință unde un confort ridicat se realizează prin soluții de proiectare avansate care să minimalizeze cât mai mult posibil pierderile de natură termică, în combinație și cu sisteme de reglare a temperaturii interioare.

Se consideră pe plan internațional că o casă pasivă trebuie să respecte următoarele reguli:

– pentru încălzirea unui metru pătrat locuibil să se utilizeze mai puțin de 15 kw/oră/an, adică de zece ori mai puțin decât în situația unei locuințe rezidențiale tradiționale;

– gradul ei de etanșeitate să fie unul ridicat, respectiv la o diferență a presiuni de 50 Pascali interior/exterior schimburile de aer să fie mai mici de 0,6 mc/oră (Pascalul este unitatea de măsură a presiunii, în Sistemul Internațional de Unități de Măsură care se referă la presiunea creată de o forță de 1 Newton aplicată perpendicular pe o suprafață de 1 metru pătrat);

– per total, cantitatea de energie pentru toate consumurile locuinței să fie sub 120 kw/oră/metru pătrat.

Trebuie spus încă de la început că este dificil, ca să nu spunem imposibil de-a dreptul, ca să se transforme o casă veche de câteva zeci de ani într-una modernă, care nu are pierderi de energie termică.

Chiar dacă este așezată cu ferestrele spre sud, chiar dacă zona este foarte însorită în cea mai mare parte a anului, orice soluții tehnice de modernizare s-ar alege pentru un vechi imobil, în afară că ar fi extrem de costisitoare, nu ar putea niciodată ca să concureze cu acele proiecte de case realizate actualmente de firmele specializate, unde, pornindu-se de la zero, se stabilește în detaliu absolut totul: de la poziționarea pe teren a fundației, orientarea locuinței, până la materialele de construcție ultramoderne folosite pentru a se obține performanțe energetice de invidiat.

Plus că deja în Europa, ca și pe alte continente, s-a trecut deja la nivelul următor: casa activă!

Dacă o casă pasivă nu este altceva decât o casă care reușește ca să conserve bine ceea ce primește de la soare în materie de căldură și, prin anumite echipamente speciale să mențină un ambient plăcut în interior pe tot parcursul anului, o casă activă deja tinde spre visul proiectanților de locuințe: acela al unor imobile rezidențiale, dar și publice, care nu doar să nu prezinte pierderi de energie termică, dar și să își producă singure necesarul de energie electrică prin metode ecologice. Mai exact, prin amplasarea de panouri solare fotovoltaice, prin folosirea energiei eoliene sau, de ce nu, acolo unde este posibil, chiar a energiei conferite de o apă curgătoare.

Mai mult decât atât, pentru că vorbim de imobile active, dacă există surplusuri de curent în anumite perioade, deoarece chiar și aceste case ale viitorului sunt conectate la rețeaua publică de energie electrică, chiar ar putea ca să fie vânduți kilowații ce nu sunt utilizați pentru necesitățile proprietății rezidențiale respective.

Poate că nu e departe vremea în care cineva o să bată la ușa unui proprietar de casă activă și să îi spună : „Vecine, nu ai cumva niște kilowați în plus? Tocmai am avut un consum mai mare aseară cu petrecerea juniorului care tocmai a împlinit 18 ani și acum nevastă-mea are probleme cu mașina de spălat care cere curent. Peste maxim două zile îi restitui, dacă nu vrei ca să iei banii ăștia acum pe ei!”

Casa activă este bine ca să fie proiectată și ea tot de la zero, dar, în cazuri excepționale, ea ar putea totuși avea ca bază de plecare o casă pasivă deja ridicată, dacă aceasta se pretează la dispunerea de panouri solare pentru producerea energiei termice, panouri fotovoltaice sau alte echipamente ce pot ca să producă energie electrică pentru uzul casnic.

Așadar, ca o concluzie, pentru că tot jonglăm cu termenii de „activ” și „pasiv”, trebuie spus că acțiunea unui proprietar de locuință modernă de a produce energie electrică acasă nu va avea ca rezultat doar o diminuare consistentă a facturii de curent clasice, dar este și generatoare de venituri pasive pentru că suplimentul de kilowați produși cu instalațiile personale montate poate să fie vândut pe piața liberă. Cel puțin așa se preconizează.

În România, ce-i drept, mulți se rezumă deocamdată la a visa la case perfect izolate, adică la acele locuințe pasive, unde există o temperatură plăcută în orice lună a anului și unde să nu mai fie nevoie de încălzitoare sau aparate de aer condiționat mari consumatoare de energie electrică. Tradiționaliști, conaționalii noștri nu prea sunt mari amatori de ars etapele, deși s-ar putea ca să îi oblige la asta.

Specialiștii spun că mai degrabă transformi o casă tradițională într-o casă activă, ce își produce singură necesarul de energie termică și electrică, decât într-o casă pasivă, perfect izolată.

Nu e deloc ieftin ca să izolezi perfect pereții la interior și exterior, să montezi cele mai bune geamuri la ferestre și să înlocuiești ușile existente. Asta ca să nu mai vorbim de podea, plan, pod și acoperiș. Chiar nu merită efortul, mai ales că, la final, ca să fim cinstiți, tot de o cârpeală vorbim.

Gândiți-vă că doar pentru podele spuma poliuretanică ar trebui să fie de minim 25 de cm.

Pereții trebuie să fie și ei placați cu materiale performante, care trebuie nu doar să izoleze bine, dar și să nu conțină componente care să dăuneze sănătății. Aceste panouri de etanșare pot ajunge chiar și la 40 cm, iar dacă ne referim la izolația necesară pentru acoperiș, grosimea acesteia, în funcție de variantele alese, poate ajunge ușor la 1 m.

Vă dați seama că o asemenea locuință trebuie să fie din start generoasă ca dimensiuni, iar terenul pe care va fi amplasată să aibă suprafață suficientă. Per total, o locuință pasivă, până ce se vor inventa materiale mai suple, dar cu performanțe egale sau superioare celor actuale, va arăta mai impozantă la exterior, decât este în interior.

Îmbinările perfect etanșe sunt esențiale, deci echipa de constructori trebuie să fie una extrem de experimentată. O astfel de locuință nu se poate realiza, oricât ne-am dori, în sistem clacă, adică în regie proprie, ajutați de rude și prieteni care se pricep mai mult sau mai puțin.

Un birou specializat care poate să te ajute pe toate etapele constructive, de la zero, până ce ai casa autonomă, cu randament energetic ridicat, gata este în orice situație cea mai bună soluție pe care o poți alege.

Combinația de materiale novatoare cu elemente de lemn din esențe tari sunt interesante și folosite de arhitecți la proiectarea acestor case care, folosind o cantitate mică de energie termică și electrică reușește ca să fie extrem de confortabilă, deoarece nu e deloc friguroasă iarna și nici se supraîncălzește vara.

O casă smart va folosi nu doar energia electrică produsă de panourile solare pentru încălzire, dar și energia termică produsă de către aparatura electrocasnică.

Poate părea neglijabilă energia degajată de echipamentele utilizate în mod curent, dar când vorbim de o casă activă nu e deloc așa. Etanșeitatea locuinței permite utilizarea acesteia în mod extrem de eficient.

Până și locuitorii casei și animalele de companie contribuie cu căldura lor la încălzirea spațiului? V-ați pus vreodată problema câtă energie degajă un cățel?

Per total, o casă activă produce mai multă energie electrică și termică decât consumă. Iar asta o face autonomă în proporție de 75%, iar procentul crește tot mai mult spre independență 100% pe măsură ce tehnologiile se îmbunătățesc. O casă pasivă, e mai legată de sisteme clasice, adică proprietarul mai are încă grija facturilor.

Iată de ce, chiar dacă directiva europeană amintită la început spune că de anul viitor nu se mai acceptă proiecte de case care nu sunt etanșate, adică pasive, cei care au de gând să își facă o locuință pentru viitor, ar fi preferabil ca să aleagă de la bun început o locuință activă. Poate e mai scumpă un pic decât cea pasivă, cam cu 5%, dar avantajele ei se pot vedea rapid, amortizarea costurilor făcându-se cam în 12 ani.

O casă activă mai este cunoscută și sub denumirea de casă Bepos, adică o casă cu energie pozitivă. Chiar dacă această denumire se referă la surplusul de energie pe care îl produce și care poate fi chiar comercializat, dacă nu se dorește stocarea sa, nu putem să nu ne gândim că o asemenea locuință chiar dă o stare mai bună celor ce locuiesc în ea, un plus de optimism, de conectare mai bună la mediul înconjurător, pe care, prin forțele proprii reușesc ca să îl protejeze. Iar ca bonus mai fac și economii în bugetul familiei, nemaiavând având stresul plății unor facturi împovărătoare către băieții deștepți.

Cadouri pentru bătrâni cu sufletul veșnic tânăr


În curând e ziua ta și mi-e tare greu să mă decid ce să îți dăruiesc…

Dialoghez cu mine însămi, în timp ce degetele aleargă pe tastatura laptopului cu o dexteritate de care nu mă credeam capabilă… Trebuie să găsesc un dar cu totul special… Și e atât de greu când e vorba de o ființă atât de complexă cum ești tu…

Magazinele online sunt pline cu propuneri de cadouri aniversare: cadouri pentru șefi, cadouri pentru colegi, cadouri pentru familie, chiar și cadouri pentru motocicliști… Cred că ai râde cu gura până la urechi dacă ți-aș alege un obiect din această ultimă categorie… Mi-ai zice că preferai mai degrabă un motor, o ”Bestie” cum e 1290 Super Duke R de la KTM cu o capacitate cilindrică de 1301 cmc și 180CP, care accelerează de la 0 la 200 km/h în doar 7,2 secunde….. Știai că există magazine unde se găsesc chiar și cadouri pentru străini? Bine, acum nu știu dacă e vorba de persoane necunoscute (adică străini-străini) sau doar de persoane cunoscute, născute prin alte colțuri de lume… Comercianții ăștia ar trebui să fie mai clari ca să știe dăruitorii, fie ei profesioniști sau amatori, ce să comande.

Există și categoria de… cadouri pentru pensionari... 

Chiar mă gândisem inițial să îți dăruiesc o statuetă frumoasă, o Rugă pentru Sănătate, dar ai tu conexiune directă cu ființele de lumină, iar darul meu nu cred că ar mai fi putut completa ceva în acest sens…

Mai ții minte cum ne-am întâlnit noi? Divinitatea a avut negreșit un rol… Eu stăteam în rândul doi al autocarului, la geam, pe partea șoferului, iar tu fix în spatele meu… Inițial nici nu ne-am băgat în seamă… Ce puteau avea în comun o studentă timidă, care tocmai mergea cu iubitul în primul ei pelerinaj la Prislop, la părintele Arsenie Boca, și o pensionară care tocmai își pierduse mezinul după un cancer galopant? În acel moment, aparent nimic… Fericire și tristețe, tinerețe și senectute… Dificil de armonizat…

Doar că peste un timp s-a dovedit salvatoare pentru mine acea călătorie, unde eu și prietenul meu de atunci ne simțeam stingheri, visând mai mult ca să escaladăm un traseu din Făgăraș, decât să urcăm o cărăruie dintr-o curte de mănăstire până la un mormânt, alături de tot soiul de oameni, mai mult sau mai puțin credincioși.

Am schimbat atunci câteva vorbe de complezență, ne-am zâmbit, dar cam atât… Se pare că tu ai intuit totuși ceva la mine care urma să îmi schimbe curând viața… Și poate de aceea mi-ai dat la întoarcerea în București numărul tău de telefon și m-ai invitat și în alte excursii și pelerinaje. Uneori am răspuns chemării tale, dar de cele mai multe ori nu…

Inevitabilul s-a produs după doar câteva luni… Iubitul meu a murit într-un accident stupid de mașină, iar eu am căzut într-o depresie adâncă. Mai adâncă decât Groapa Marianelor din Pacific…

Cine putea ca să știe mai bine decât tine ce însemna să pierzi o parte însemnată din suflet, să simți un hău rece în zona inimii, o negură care tinde să te cuprindă încetul cu încetul cu totul…

În perioada aceea mi-ai ținut loc de confidentă, ba chiar și de mamă, pentru că mamei mele adevărate, extrem de bolnave, nici măcar nu puteam să îi spun cât sufăr. Depresivii sunt cei mai buni actori în fața familiilor lor, nu-i așa?

Probabil că dacă tu nu erai, nu reușeam ca să îmi mai revin vreodată… Nu aș fi reușit să dărâm acele ziduri invizibile care mă țineau prizonieră în interiorul lor și care alungaseră tăios orice rază de speranță. Probabil că în acele luni am plâns cât pentru trei vieți… Dar mi-ai fost alături permanent, draga mea prietenă. Cu încurajări, cu mici daruri care să îmi aducă lumina înapoi pe chip… Mai am și acum piticul acela de grădină pe care, stând la bloc, l-am așezat la loc de cinste în hol, pentru a-l vedea zilnic… Asta ca să nu mai vorbesc de imensa rața de pluș care măcănea caraghios cu glasul ei strident de câte ori îi apăsam pieptul…

Nu am uitat mai ales excursia aceea făcută în Vâlcea… Atunci s-a produs declicul ce a condus la vindecarea mea adevărată… Mai ții minte?

Aproape cu forța m-ai luat în călătoria aceea lungă prin Oltenia și așa, într-una din zile am poposit la mănăstirea Bistrița… Ne doream să ajungem sus, la Arnota, dar ora era mult prea înaintată… Ne-am cazat modest, în interiorul sfântului lăcaș și, chiar înainte de a ne pregăti de culcare, mi-ai cerut pandantivul de la gât. Era de la EL… Ultimul lucru fizic care îmi mai rămăsese după ce, disperată, distrusesem într-o zi, din pricina depresiei crunte în care mă zbăteam, tot ceea ce îmi amintea de el. Ți l-am dat cu inima strânsă, implorându-te ca să mi-l restitui a doua zi… Nu ai spus nici da, nici nu, doar m-ai sfătuit ca să merg la slujba de noapte… Așa am făcut… Oricum suferința era prea mare ca să mă mai pot odihni… Iar acolo, după o vreme, am rămas singură în fața raclei de argint a Sfântului Grigorie Decapolitul… Era aproape întuneric în biserică, doar rugăciunile melodioase se auzeau îndepărtat, tot mai îndepărtat, în timp ce eu, îngenunchiată, începeam să îmi găsesc pacea și să simt cum o lumină caldă îmi umple treptat inima… Am plecat după mult timp, transfigurată, aproape împleticindu-mă și, pentru prima oară de la accidentul LUI, am reușit să dorm liniștită…

În dimineața următoare, când ți-am cerut pandantivul prețios, mi-ai spus cu voce hotărâtă că nu îl mai ai… Că ai făcut o rugăciune și l-ai aruncat în apa curgătoare din spatele mănăstirii… Un gest neapărat necesar pentru vindecarea mea… Atunci nu am înțeles… Ruperea de trecut era salvarea mea… Doar că nu aveam curajul de a tăia singură stringurile nevăzute… 

Iată că multă vreme a trecut din vara aceea, eu nu mai merg decât foarte rar în pelerinaje pe la mănăstiri, dar cu tine țin în continuare legătura… Mă simt în conexiune cu tine… 

Iată de ce de ziua ta, draga mea Magda, vreau să îți fac cel mai frumos cadou care există: recunoștința mea profundă pentru că m-ai salvat atunci și promisiunea fermă că îți voi fi și eu alături când o să ai nevoie de ajutor. Chiar nu contează că între noi există o diferență de mai bine de patru decenii…

Pentru mine ești un soi de auroră boreală și mulțumesc cerului că te-am întâlnit atunci!

Cum simțul umorului nu îți lipsește, nu o să te superi că am găsit ce căutam chiar la Borealy – un magazin cu daruri premium extrem de rafinate, într-o colecție de… cadouri pentru bătrâni!

 Știu, sună urât, tare urât, dar tu vei zâmbi când o să afli asta și o să spui că este o absurditate ca să calculezi vârstele oamenilor în ani, din moment ce chiar și savanții de renume mondial au demonstrat ferm că suntem cu toții nemuritori. Grăunțe de lumină pornite prin Univers în urma Marelui Big-Bang.

Așa cred și eu, tocmai de aceea m-am gândit ca anul acesta să primești de la mine un cadou aniversar complex: ceva vechi și ceva nou…

Pentru că ești o bucureșteancă get-beget, o să îți facă mare plăcere o carte… Dar nu orice fel de carte… Este vorba de „Bucureștii vechi – în date și imagini” – o adevărată bijuterie realizată din hârtie manuală de meșteri pe parcursul mai multor săptămâni, catifelată la atingere, emanând multă energie pozitivă când o vei răsfoi. Vitalitate combinată cu nostalgie…

q1

A fost cel mai frumos obiect personalizabil pe care l-am putut găsi pentru tine, ființă specială care nu te mulțumești cu lucruri de duzină și pui mare preț pe acele obiecte realizate cu mult suflet de către artizani pricepuți.

Pentru că ai fost proiectantă o viață întreagă și pentru că ești mare amatoare de jocuri logice, ce-ai zice și de un seif 3D în care să îți păstrezi pensia? Ce, doar bogătanii să aibă seifuri impozante? Ce dacă tu nu ai sume fabuloase lunare, nefiind pensionară de lux? În definitiv, condimentată cu puțin umor, viața poate să fie suportabilă în orice condiții, nu-i așa?

Un seif puzzle 3D mecanic este cel mai bun mijloc de a te pufni râsul ori de câte ori îl deschizi ca să iei din el bani pentru mers la piață… Nu-i o idee nostimă?

 

Oricum, un parvenit dintre aceia ce se scaldă în oceane de bani nu ar putea să deschidă cutia asta de valori cu mintea lui puțină, așa-i? Avantaj TU! Gândește-te un pic la asta și bucură-te că nu ești asemeni unui astfel de specimen derutat care nici măcar nu știe ce caută în viața lui.

Tocmai de aceea ți-am personificat și eu darurile aniversare cu acest mesaj: „Pentru femeia veșnic tânără care știe să le facă viața mai frumoasă celor din jurul ei. Și chiar reușește!”

 

 

 

O lume fără anunțuri de mica publicitate, variantă distopică


Se luminase deja de ceva vreme, iar Emanuel se ridicase pe jumătate de pe canapea și privea în gol către nucul din fața ferestrei. Habar nu avea cum să procedeze ca să fie bine… Iulia se simțea tot mai rău și singurul spital privat care mai exista în oraș îi cerea mulți bani. O sumă mult prea mare pentru un șomer care își căuta de peste 2 luni un job… Iar la spitalul de stat era moarte sigură…

Singura soluție pentru a o interna era să vândă niște lucruri din casă… Iar apoi să își găsească totuși ceva de muncă… Neapărat în această ordine… Pentru că nu mai era timp de amânare a tratamentului dacă dorea ca fiica lui să trăiască… Bine, vecinul din colțul străzii îl acostase deunăzi ca să îi șoptească la ureche că știe el pe cineva care îl poate ajuta cu un împrumut… Pentru un comision, evident… A apela la un cămătar era însă mult prea mult… Nu-și permitea să piardă și casa dacă situația devenea infectă de-a dreptul… Apartamentul ăsta igrasios era ultima lui garanție pentru o fugă cu Iulia peste graniță… Îl putea schimba pe două bilete către libertate… Dar trebuia ca starea fetiței să se stabilizeze…

Totul era dificil, extrem de dificil, de când li se interzisese prin lege persoanelor fizice ca să publice anunțuri în media. Din acel moment lumea se schimbase radical. Ar fi putut cere inclusiv niște donații…

Mai povestea cu Andrada, defuncta lui soție, de acea perioadă când exista un ziar specializat ce se chema „Anunțul Telefonic”… 

indoors-3463924_960_720

Până pe la sfârșitul secolului 20 doar în format tipărit, apoi digital, pentru aceia ce aveau calculatoare, iar după încă o perioadă și pentru mobil…. Oamenii puteau pune acolo tot soiul de oferte și cereri la o grămadă de rubrici: Imobiliare, Locuri de muncă, Auto-moto, Matrimoniale, Prestări servicii, Casă și grădină, Modă și frumusețe, Afaceri și multe altele.

Dar lucrurile s-au schimbat total de când Puterea a ajuns la concluzia că anumiți radicaliști își ascundeau mesajele subversive în anunțuri de mică publicitate. În loc să dea piept cu opozanții, au preferat să aleagă calea ușoară: aceea de a interzice mijlocul cel mai la îndemână prin care cererea se întâlnea cu oferta. Oamenii au avut de suferit mai mult decât cineva și-ar fi putut imagina…

Acum, spre exemplu, exista un singur centru unde te poți adresa pentru un loc de muncă, dar dacă o faci ești obligat să accepți Unica Ofertă de Job ce ți se dă, indiferent de cât de mic este salariul și de cât de grele condițiile de muncă. Nu ai libertate de alegere. Bineînțeles, se întâmplă asta pentru că există înțelegeri de monopol între marile companii, așa încât să fii transformat instant într-un adevărat sclav modern.

Emanuel era liber-profesionist înainte, pe vremea când mai existau încă anunțuri de mică publicitate în varianta scrisă și online. Îi mergea bine pe atunci, chiar nu avea de ce să se plângă.

Terminase ASE-ul și își deschisese entuziast un mic cabinet individual de contabilitate. Îi plăcea ceea ce făcea, iar faptul că putea să dea anunțuri de mica publicitate gratuite sau pe bani puțini, dacă dorea în anumite momente un plus de vizibilitate, îl ajuta mult.

office-515984_960_720

Clienții săi erau freelanceri din sectorul IT, avocați, notari, mici antreprenori din construcții, comerț, chiar și foști corporatiști care brusc și-au dat seama că au nevoie de a-și trăi altfel viața și și-au transformat hobby-urile în business-uri creative.

Bugetele de publicitate ale marilor companii erau anual din ce în ce mai mari, dar rămânea loc oricum și pentru persoanele fizice pentru a se face cunoscute prin intermediul anunțurilor de mica publicitate.

Existau inclusiv articole despre cum și unde să dai un anunț de mica publicitate ca să ai mai multă vizibilitate și să ieși în câștig.

Și nu era vorba doar de anunțuri de prestări servicii, de afaceri sau de rubrica unde căutau clienți antreprenorii ce făceau e-commerce. Nici vorbă. Aveai în media inclusiv sfaturi pentru compunerea unui asemenea oferte sau cereri pentru orice rubrică de mică publicitate. Chiar și pentru Matrimoniale, Pierderi sau dacă vroiai să scrii un necrolog la Decese.

Acum e mult mai greu de trăit… Ne-am întors la vremea acelor bilețele care nici măcar nu mai puteau fi lipite pe ziduri, precum odinioară, ci strecurate pe sub mână, ca niște manifeste… Trebuie să fii disperat la culme ca să îți iei inima în dinți și să scrii un asemenea anunț pe care să îl mai și lipești pe un zid sau pe un stâlp. O poți face doar într-un cartier rău-famat unde nici măcar forțele de ordine nu îndrăznesc să intre… Doar supraveghează de sus cu drone aceste locuri pline de pericole… De sus anunțurile de pe ziduri sunt mai dificil detectabile… Bine, aici intervin și contrabandiștii care le poziționează pe ziduri în unghiuri cu vizibilitate apropiată de zero pentru aparatele miniaturale de supraveghere aeriană. Speculanții, chiar dacă îți oferă posibilitatea de a-ți afișa anunțurile își iau partea leului… Rămâneai cu maxim 30% din ce ai fi putut câștiga pe vremea când mica publicitate era legală. 

Emanuel recapitulă mental cam ce urma să vândă din casă pentru a plăti tarifele medicale pentru Iulia: un set de bijuterii de aur moștenit de la mama sa, o mașină de cusut Singer veritabilă din secolul trecut, un set de farfurii din porțelan fin, cum nu se mai întâlnește azi prin puținele magazine universale ce au rămas în oraș.

sewing-machine-1806096_960_720

Pe vremuri era extrem de simplu. Anunțul de mica publicitate te salva în momentele de criză financiară. Găseai chiar și variante pentru a obține un mic credit nebancar oferit legal de vreo firmă de împrumuturi pentru persoane fizice, așa încât să nu fie nevoie ca să apelezi la cămătari, care ți-ar fi cerut și pe atunci ca să faci ipotecă pe apartament chiar și pentru doar 3.000 de euro. Asta ca să nu mai vorbim de dobânzile ce te cocoșau de-a dreptul. Farmecele aveau și ele rolul lor în a te împiedica să plătești datoria la timp.

Astăzi însă, nici măcar vrăjitoarele țigănci nu își mai pot face reclamă prin anunțuri de mică publicitate! Doar așa, subversiv, în șoaptă, direct sau prin intermediul clienților ce au fost mulțumiți de serviciile lor mai mult sau mai puțin ezoterice.

Păi dacă nici măcar vrăjitoarele, cu toate abilitățile lor speciale, nu pot ca să facă o magie și să se revină la situația de dinainte, când orice om care vroia să vândă sau sau cumpere o casă, o mașină, să își caute part-time sau full-time o slujbă într-o meserie pe care o știa, când până și persoanele singure puteau, în disperare de cauză, ca să dea un anunț la matrimoniale, chiar că lumea a ajuns la limita prăpastiei, nu-i așa?

Și când te gândești că prin 2019 – 2020 existau ample manifestații de stradă unde se cerea cu tărie de către anarhiști interzicerea publicității!!! Uite că solicitările le-au fost ascultate de-ai noștri conducători rapid. Au văzut în decizia asta o imensă oportunitate de a reveni fără a fi acuzați la dictatură. În forma ei cea mai virulentă. Ce justificare mai bună pentru ei decât faptul că au ascultat… vocea străzii?!?

Acum lumea e așa cum o visau ei: UNIFORMIZATĂ și cu mesaje foarte bine controlate.

Ziarele particulare clasice, tipărite, au sucombat din lipsa fondurilor pe care le obțineau din publicitate, iar singurul cotidian rămas este de trei ori mai scump decât înainte. Protestatarii naivi ce visau la articole care să nu fie bruiate de niciun fel de publicitate nu își permit ca să îl cumpere… Li s-a îndeplinit voia, dar textele cu pricina din ziar sunt mult mai manipulatoare, mai deformante de realitate decât au fost vreodată…

Nici internetul nu mai este înțesat de anunțuri colorate, pentru că nici plătitori de abonamente pentru navigatul prin online nu prea mai există… La fel ca și în cazul ziarelor, tarifele s-au mărit și ele până la un nivel insuportabil pentru finanțele omului de rând… Așa că netul se folosește aproape doar de instituțiile guvernamentale și de marile corporații străine care mai activează prin țară.

Magazinele au devenit și ele simple depozite simple de mărfuri fără etichete multicolore unde se vând simple cutii de tablă, carton sau plastic cenușiu, conținând produse de proastă calitate, pentru că, dacă nu mai există concurență, nici producătorii nu își mai dau interesul să mulțumească clienții.

Locuințele și-au triplat rapid prețul de vânzare și, ce e mai grav, trebuie să iei de bună ce îți spune Agenția Unică de Intermedieri Imobiliare. Cumpărătorul nu se mai întâlnește cu vânzătorul, iar tarifele plătite celui ce facilitează schimbul de proprietate sunt mari pentru ambele părți. De multe ori s-a auzit în ultima vreme de vânzători care și-au pus capăt zilelor după ce au aflat că agenția i-a înșelat și le-a vândut casa la un sfert din prețul real. Ce-i drept, o pătrime a fost doar cât a primit el, dar, de fapt, imobilul a fost achiziționat de cumpărător pe o sumă chiar mai mare decât cea corectă, așa încât agenția a câștigat în final mai mult de trei sferturi din suma de tranzacționare, bașca comisioanele de 10% percepute de la fiecare dintre ei. Evident, în scripte funcționarii guvernamentali sau simpatizanții puterii nu au trecut tot câștigul, cea mai mare parte a acestuia burdușindu-le conturile din America de Sud.

Ce bine era pe vremuri când dădeai un anunț de mică publicitate la rubrica Imobiliare și evitai astfel intermediarii! Plus că știai clar care sunt prețurile zonelor și nu puteai să plătești sau să vinzi decât la un preț reglat obiectiv de piața imobiliară. Raportul cerere/ofertă nu era stabilit artificial, din pix, din birourile Agenției Unice de Intermedieri Imobiliare.

Un ziar sau un site de anunțuri de mica publicitate era de mare ajutor chiar și pentru aceia ce pierdeau anumite obiecte sau chiar ființe dragi…

newspaper-3065044_960_720

Nu mai poți anunța că un copil mic a dispărut de acasă, că un bunic bolnav de Alzheimer rămas nesupravegheat e de negăsit ori un cățel s-a pierdut pe străzi și riscă să sfârșească eutanasiat într-o locație de ucis animale fără stăpân. Drame teribile s-au petrecut din acest motiv în ultimii ani. Înainte, dacă ofereai și o recompensă atractivă, anunțul telefonic era soluția cea mai rapidă de a găsi o persoană. Nici poliția nu se mișca atât de repede…

Acum, până și declararea actelor pierdute se face nu în ziar, la mica publicitate, ci la Ministerul Cetățenilor, iar sancțiunile aplicate acolo de către organele de represiune pentru că ai fost neatent și ți-ai pierdut sau ți s-au furat documentele sunt drastice, uneori amintind de metodele inchiziției.

Mulți dintre aceia care au rămas din motive de conștiință la varianta de a avea asemenea dovezi ale cetățeniei sub formă clasică au suferit în beciurile de acolo torturi îngrozitoare. Până la urmă au acceptat, pentru a scăpa de suferință, ca să li se introducă vestitul cip de identitate sub piele. Unii spun că acel dispozitiv electronic poate induce și anumiți stimuli legați de consum, fiind controlat de la distanță de către oameni anume instruiți din Ministerul Cetățenilor. Așa se face că cetățenii cu cip pot fi determinați să aibă un anumit comportament de cumpărare. Plus că pot să devină docili precum niște miei nevinovați duși la tăiere sau, din contră, violenți ca niște lupi turbați, dacă Maeștrii Manipulării decid acest lucru în anumite circumstanțe doar de ei știute, care fac parte din Marele Plan al Controlului Total al Populației.

Emanuel e un simplu contabil șomer, nu mare activist, dar tot nu ar accepta să fie cipat… Supraviețuiește ascuns într-un cartier periferic cu Iulia, fetița lui de doi anișori, pe care Andrada, iubita lui soție i-a lăsat-o în grijă când și-a pus capăt zilelor din cauza depresiei. Trăiește de pe o zi pe alta, așteptând marea șansă de a se salva plecând într-o țară normală.

Era o femeie atât de pozitivă, Andrada! O graficiană talentată, care visase de mică să lucreze în publicitate. Doar că advertising-ul a fost interzis aproape în totalitate. A venit cineva acum trei ani ca să o coopteze în echipa de publicitari a Noului Regim instaurat în țară, dar a refuzat ferm. Nu a acceptat să fie o unealtă în mâna unui guvern totalitar care și-a pus drept țel suprem uniformizarea cetățenilor, îmblânzirea lor printr-un proces treptat de spălare a creierelor.

A încercat ea să lupte, să își găsească motive pentru a trăi, dar cum poate să reziste o ființă 100% solară, creativă, într-o societate mohorâtă, care a uitat rapid ce înseamnă să fii fericit într-o lume plină de vitalitate, colorată, unde totul este în mișcare, în dezvoltare?

alone-2666433_960_720

Nu a suportat să regreseze și a preferat să se sinucidă dramatic: s-a aruncat de la etajul unui bloc turn după ce a desfășurat un banner în culori strălucitoare pe care scria: “Advertisements contain the only truths to be relied on in a newspaper.” – Thomas Jefferson.

Un grup de hackeri a reușit să posteze atunci, cu toate riscurile existente, un ultim anunț despre Iulia… Mai precis despre moartea ei prematură. Acum nici măcar o rubrică DECESE pentru persoane particulare nu mai este permisă, așa încât nu se mai poate aduce un ultim omagiu unei persoane obișnuite ce a trecut dincolo, într-o lume unde poate că anunțurile de mica publicitate nu sunt interzise.

Emanuel se sculă încet de pe canapeaua veche ce scârțâia la fiecare mișcare și se uită cu multă iubire la fetița lui de doar doi anișori care zăcea secătuită de vlagă din cauza bolii teribile de care suferea. Pentru ea merita ca să facă orice efort pentru ca să se însănătoșească.

Scrise febril anunțurile de vânzare a bunurilor de valoare din casă pe bucățele mici de hârtie gălbejită, plus cel prin care anunța că are nevoie de un job temporar, part-time. Îndesă teancul de bilețele prin buzunarul rupt în căptușeala hainei demodate de culoare vișinie. O prefera oricum uniformei (model unic) pe care o putea cumpăra scump de la magazinul universal din centrul orașului.

O sărută pe frunte pe cea mică și porni în grabă, după ce încuie cu grijă ușa apartamentului de la etajul 1 al blocului hidos în care locuia. Se strecură ca o umbră printre munții de gunoaie pe care mașina Departamentului Salubrității Orășenești nu le mai ridicase de vreo șase săptămâni.

metal-3331384_960_720

Un șobolan de mărimea unei pisici îl privi un moment cu o privire indiferentă, după care se reîntoarse la ale sale. Demult nu se mai temea de oameni.

Emanuel îl ignoră și încercă să nu se abată de la traseul ferit, care nu îl expunea direct dronei de supraveghere aeriană a populației. Avea întâlnire cu un membru al clanului ce distribuia anunțurile doritorilor unei liste de persoane bine selectate.

Încercă să își păstreze intactă speranța că va fi bine, că ar putea primi ajutorul sperat, indiferent cât de scump ar trebui ca să plătească pentru asta.

Visă cu ochii deschiși la un job bun, la un cumpărător corect al bunurilor pe care le oferea spre vânzare și, cine știe, poate chiar la un medic care profesa în mod clandestin și care, în afară că era priceput, ar fi putut să îi procure prin rețeaua de colaboratori secreți, de peste Ocean, medicamentele ce i-ar fi salvat viața fiicei sale, Iulia.

Trebuia să se grăbească… Peste trei săptămâni era convocat ca să se prezinte la Ministerul Cetățenilor pentru a i se implanta și lui un cip care îl va transforma în zombi… Nu va accepta asta… Nici pentru el, nici pentru minunea lui blondă… Va lupta până în ultima clipă pentru a rămâne liber… I-a promis Andradei acest lucru și se va ține de cuvânt. Chiar dacă asta va însemna să treacă granița… Cu orice risc…

– Domnule colonel, permiteți să raportez: insurgentul căutat se află în piața centrală.
– Lăsați-l deocamdată, să vedem dacă va contacta pe cineva.

Emanuel se apropie de locul întâlnirii: lângă standul unde se vindea cicoare pe post de cafea era cel căutat.

– Sergent, orientează drona către țintă.

drone-674238_960_720
– Domnule colonel, nu putem acționa chirurgical. Vor fi cel puțin 6 victime. Poate mai multe. Inclusiv un copil.
– Nu contează. Pagube colaterale. Armați drona.
– Să trăiți, am înțeles… 3…2…1…Foc!!!

Emanuel băgă mâna prin ruptura buzunarului în căutarea bilețelelor cu anunțuri. De sus, șuieră ceva, iar apoi, brusc, totul dispăru… Se văzu undeva deasupra pieței, unde, într-un colț printre cadavre însângerate, își zări trupul dezmembrat…


Iulia, ce face Iulia?

Se trezi plutind pe aripi de vânt, chiar deasupra dronei ucigașe, până la apartamentul insalubru unde se afla fiica lui. Aceasta deschise încet ochii, expiră prelung și apoi rămase nemișcată… După câteva clipe plutea alături de el… Sufletul său îmbrățișă cald suflețelul micuței și împreună porniră spre lumină. Acolo, zâmbitoare, strălucind, îi aștepta Andrada…

heart-669552_960_720

Articol pentru proba 3 Spring SuperBlog 2019.

De la primul SUV Mercedes-Benz EQC la autobuzul solar zburător


– Bunicule, astăzi vizităm Muzeul Transporturilor. O să vedem și primul SUV Mercedes-Benz EQC de care povesteai tu anul trecut. Abia aștept!

– Mergeți cu flysolarbus-ul sau vă teleportați fiecare în parte, chiar de acasă?

– Doamna profesor ne-a propus, celor ce vrem, ca să renunțăm măcar pentru o zi la home-mobility și să schimbăm capsula blitz de teleportare personală cu un mijloc mai vechi de transport public: autobuzul solar aerian. Mie îmi place tare mult să merg cu el. Păcat doar că ocaziile de a-l folosi sunt tot mai rare… E fabuloasă priveliștea pe care o vezi de sus, din aer, când te strecori pe lângă zgârie-norii cei noi din centrul orașului!

– Evident, o să îmi iau și rucsacul zburător cu mine, pentru că am pus la cale cu Vio și Robertino o întrecere de zile mari în după-amiaza asta. Sper să ies câștigător pentru că tocmai mi-am încărcat bateriile solare ieri! Plus că, datorită ție, am acum și niște curele de siguranță ultimul răcnet, deci pot să accelerez cu aero-rucsacul până la viteza maximă permisă în oraș. Device-ul de transport personal mă lasă acum! Și nici nu o să am probleme cu dronele de supraveghere ale circulației aeriene! Mulțumesc bunicule pentru centuri și dispozitivul de măsurare a vitezei de deplasare și a înălțimii de zbor! Toți colegii mă invidiază!

– Cu mare drag. Nu ești tu nepotul meu favorit? Și cam pe unde vreți să faceți cursa asta, micuțule Icar modern?

– Pe lac. Ne-am gândit să nu riscăm totuși prea mult, oricât de sigure ar fi sistemele de protecție. În cel mai rău caz ne alegem cu o baie bună și cu niște androizi salvamari care le vor scoate din apă în maxim câteva zeci de secunde. Mai bine să vină ei decât un e-transportor medical, nu-i așa?

– Bine gândit, campionul meu! Și premiul? La ce v-ați gândit?

– Cine câștigă primește un bilet pentru o oră de folosit cronovizorul din Templul Cunoașterii.

– Super! Ții minte când te-am dus prima oară acolo? Ai vrut să vezi cum era pe vremea dinozaurilor! Acum, dacă ieși învingător, cam pe unde ai vrea să ajungi?

– Mă gândeam ca să văd cum a fost în anul când istoria a înregistrat primele vânzări auto ale firmei Auto Schunn, partener autorizat Mercedes-Benz, de unde ți-ai cumpărat tu primul e-SUV.

Puțin înainte de finalul deceniului doi, adică în urmă cu vreo 25 de ani, când tata era de vârsta mea.

Am înțeles că orașul nostru era pe vremea aceea extrem de poluat, drumurile publice erau terestre și foarte proaste, ambuteiajele la ordinea zilei, o atmosferă de infern. Doar metroul mai decongestiona traficul de suprafață, dar și acolo era o îmbulzeală teribilă la orele de vârf. Nu pricep cum se descurcau oamenii… Fără capsule de teleportare personale, fără e-transportoare care să înlocuiască mașinile de pe vremuri, fără flysolarbus-uri, flyboard-uri, aero-rucsacuri….

– Da, așa e, nepoate. Prin 2019 – 2020 încă nu găseai pe străzi nici măcar biciclete electrice prea multe, ca să nu mai vorbesc de flyboard-uri, care nici măcar nu ajunseseră în România. Culmea e că tot un român le-a inventat… Orășenii tineri de-abia descoperiseră hoverboard-urile terestre, cu roți, și se mai uitau înnebuniți de plăcere la „Amintiri din viitor”!

– Bunicule, nu-i așa că nici de free energy nu prea se știa?

– Nu numai că nu se știa, dar dacă aduceai vorba despre Nikola Tesla riscai să fii considerat nebun! Erau,ce-i drept, unii vizionari care făceau pe cont propriu experimente, aproape în secret, undeva într-un depozit din afara orașului, dar cam atât… Am fost și eu de vreo câteva ori, dar până la urmă, am renunțat. Veneau și niște ciudați pe acolo de care era mai bine să te ferești!

– Până la urmă tot noi, românii, am pus la punct tehnologia de azi prin care putem să ne teleportăm. Deci, suntem grozavi!

– Așa-i copile. Mai ales că și capsulele de teleportare tot cu energie funcționează. Dacă nu erau cercetările lui Tesla nu știu dacă am fi putut ajunge la confortul pe care îl avem acum în ceea ce privește deplasarea urbană și nu numai orășenească. Gândește-te fie și doar la excursiile aeriene pe deasupra țărmului Mării Negre sau ale Deltei Dunării!

– Dar și cronovizorul a contat, nu-i așa?

– Bineînțeles. A făcut bine Papa că a dat ordin ca să fie scos din tainițele Vaticanului minunăția asta de aparat, pe care îl dezasamblaseră pentru siguranță cu ceva vreme în urmă.

– Bunicule, tu ai avut un Mercedes-Benz EQC din prima generație… Cum era?

– Uimitor! Mă simțeam ca și când m-aș fi teleportat în viitor, chit că nu existau capsule de deplasare pe atunci. Lumea se uita la mine cu invidie, pentru că SUV-ul acela arăta grozav. Totuși, nu chiar toți își dădeau seama din primul moment că este vorba de un autoturism care funcționează pe bază de încărcare la priză, nu cu benzină sau motorină.

– Și nu îți era greu cu încărcarea bateriei? Acum sunt e-stații de alimentare la fiecare colț de stradă, pe autostrăzi, în parcările subterane sau la etajele din clădirile de birouri ce au spații pentru mașini. Asta ca să nu mai vorbesc că și noi avem în casă dispozitive de încărcare cu free energy, la fel de multe cum aveai tu încărcătoare pentru telefoanele smart de acum douăzeci-treizeci de ani.

– Mi-era greu cu alimentarea SUV-ului, recunosc. Cel puțin în primii doi ani de la cumpărare. Dar mă simțeam asemeni unui pionier pornit să cucerească Vestul Sălbatic. Plus că noi plăteam curentul electric. Și încă destul de scump. Era o perioadă tulbure, când unii afaceriști din energie încercau să facă profit nemăsurat pe spinarea semenilor lor. Nu e de mirare că Tesla a pățit-o în vremea când a trăit. Noroc că ne-am putut redresa în ultimii douăzeci de ani.

– Contactul cu xilonienii a contat și el, nu-i așa, bunicule?

– Desigur! Dacă rasa asta de extratereștri nu decidea că a sosit timpul să ia legătura cu noi, acum eram în pragul auto-distrugerii. Mai mult ca sigur. Ei ne-au dat nu doar tehnologii noi care ne-au permis ca să ardem etape importante în dezvoltarea omenirii, dar mai ales să ne trezim la realitate: dacă nu avem grijă de planetă, ea ne va rejecta ca pe o tumoare malignă!

Uite că acordul făcut cu xilonienii, specie eminamente pașnică, ne-a condus la viața de acum. Îmi pare așa de bine că tu o să ai parte de niște ani fericiți cu adevărat. Nu doar să visezi la fericire, cum făceam noi cândva. Tu faci parte din prima generație care nu mai este supranumită „generație de sacrificiu”.

– E bine că s-a schimbat felul de a călători al oamenilor. Eu, bunicule, cred că e-mobilitatea a transformat lumea.

– În mod sigur, nepoate. Din acest motiv este și așa de important Muzeul Transporturilor. Și nu degeaba Nikola Tesla are un monument așa de măreț în fața clădirii. Energie liberă, un nou tip de mobilitate, un nou fel de a gândi al oamenilor…

– Ups! Ne-am luat cu vorba și clipește ledul de avertizare…În două minute flysolarbus-ul este aici! Știi că existau și acum câteva decenii autobuze Mercedes-Benz? Ia-ți repede aero-rucsacul și hai pe terasă!

Uite-l! Hai, îmbarcarea! Distracție frumoasă la muzeu și baftă la întrecerea de pe lac. Să-mi dai de știre cu device-ul telepatic dacă ai câștigat!

– Desigur, bunicule. Pe diseară!

Ușa autobuzului zburător se închise în urma nepotului, iar bătrânul rămase gânditor pe terasă, privind la autovehiculul de transport public deja un pic desuet desuet în 2044. Ce cale lungă de la primul lui Mercedes-Benz EQC până la transportoarele personale și publice din ziua de azi…

O pală de vânt brusc îi trecu prin părul argintiu… Un lucru normal… Doar locuia împreună cu fiul, nora și nepotul său la etajul 102!

Articol pentru proba 2 Spring SuperBlog2019.

Dreptul la vacanță: de la drumul impus al vieții la călătoriile liber alese


Un vechi poet irlandez, Oliver Goldsmith, spunea odinioară că viața este o călătorie care trebuie făcută până la capăt, indiferent de cât de rele sunt drumurile și locurile de cazare.

Vacanțe frumoase pentru vieți împlinite

Perfect adevărat, dar pe parcurs mai e nevoie și de câte o evadare de la ruta impusă, fie ea și de scurtă durată. Dacă vreți, un astfel de respiro poate să fie privit ca o viață în miniatură, mergând până la sublimare. O mini-viață în care tu alegi cât de accidentată să fie calea sau cât de lină, dacă vrei să dormi sub cerul liber, la cort într-o poieniță, direct pe nisipul de la Vama Veche sau într-un hotel din România ori de pe meleaguri străine.

Dreptul la vacanță ar trebui să facă parte din categoria de drepturi fundamentale ale omului. Ar trebui înscris la loc de cinste, pentru că nu poți ca să îți împlinești menirea hărăzită de Destin dacă nu iei contact și cu alte realități simultane, paralele, de preferință cât mai diferite de aceea care îți este familiară.

O firmă de turism bună te poate orienta în alegerea unei vacanțe ideale!

Călătoriile liber alese cu inteligență te modelează, te scot din cotidian, te provoacă de multe ori să fii Tu, cel adevărat, să arunci măștile impuse de societate. Iar de cele mai multe ori o agenție de turism îți poate da imboldul de care ai nevoie.

Captură

Christian Tour susține Dreptul la vacanță! Și mă bucură asta! Au acolo propuneri de vacanță la mare sau la munte, în țară sau în locuri exotice, de circuite culturale extrem de interesante.

CT-DreptulLaVacanta1-1

O călătorie ezoterică, un vis transformat în realitate!

Era o vreme când a merge într-o astfel de evadare din cotidian îmi era inaccesibilă. Doamne, cât de tare îmi doream în copilărie o vacanță adevărată! Într-o familie disfuncțională nu prea ai parte de așa ceva.

Și atunci visam… Mă imaginam la munte cu prietenii și număram anii ce mă despărțeau de majorat, când, credeam eu, voi avea parte de prima mea vacanță.

Nu ceream mult… Doar un loc liniștit, tainic, unde să merg cu cortul și chitara mea, alături de oameni dragi… Departe de București, de aburii de alcool din casă, de certurile părinților: pur și simplu să stau pe iarbă în miez de noapte, să mă pierd printre puzderia de stele, să îmi aleg un meteorit care cade spre pământ și să îmi pun o dorință: aceea de a avea pace sufletească. Să simt cum Nava-Pământ călătorește și ea prin Sistemul Solar, iar, la o scară mai mare, întreaga Cale Lactee… Să mă topesc în Infinit…

Până atunci citeam „Cireșarii” lui Constantin Chiriță… Și „Toate pânzele sus” scrisă de Radu Tudoran… Iar și iar…

549318_575820539114608_433962_n

Eu nu am poze din copilărie de prin concediile cu familia, pentru că noi nu mergeam nicăieri… Deși mi-ar fi plăcut să merg, de exemplu, să merg într-o vacanță cu Christian Tour! O agenție de turism care susține dreptul la călătoriile liber alese în țară și străinătate merită toată aprecierea mea…

Până târziu, nici aparat de fotografiat nu am avut, pentru că pe vremea aceea nu existau telefoane inteligente. Și chiar dacă ar fi existat, probabil că tata ar fi spart smartphone-ul la prima beție. Asta dacă am fi avut bani ca să îl cumpărăm!

Și iată că acel moment a sosit până la10532559_873502746013051_3552526571469614917_n urmă… Acea PRIMA MEA VACANȚĂ o pot defini, fără nicio ezitare, drept o călătorie inițiatică. A fost așa cum am visat: prieteni speciali, campare undeva în Munții Apuseni, într-un loc magic, situat în afara rutelor turistice banale. Așadar, a fost o vacanță în România, nu pe vreun tărâm exotic. Dar memorabilă!

Nu prea am povestit multe lucruri până acum despre acea călătorie, pentru că lucrurile speciale trebuie ținute bine tăinuite în sipetul sufletului. Așa cum despre o iubire adevărată nu vorbești, nu îți expui sentimentele la tarabă pe Facebook și Instagram, nici o Vacanță Altfel nu trebuie murdărită de multe cuvinte. Eventual pui o poză-două, fără explicații…. Doar atât…

Oricine ar trebui ca să facă măcar o dată în viață o astfel de călătorie… Deși nu sunt întotdeauna ușoare… Un drept, chiar și dreptul la vacanță vine însoțit de niște obligații… Norocul este că, de regulă, oportunitatea unei asemenea vacanței apare fix când ai nevoie de a-ți aduna forțele și a reveni apoi cu bateriile încărcate pe drumul cunoscut al Vieții.  În momentele-cheie mai apare câte o piesă-pivot, pe harta voiajului fiecăruia prin aceasta existență…

Am ajuns dificil la locul de campare, în  prima mea vacanță adevărată, într-o mașină de teren care, după ce a lăsat în urmă și ultimele pensiuni din Alba, a început să urce gâfâind pe cărărui abrupte, printre cețuri. În mașină se auzeau acorduri de salsa. Ce ancoră NLP mai bună poate exista decât muzica?

În cele zece zile de vacanță, de cum cădea noaptea, ne strângeam în jurul focului ce străpungea cu sulițe de lumină eterul, în încercarea de a se uni cu stelele de pe bolta cerească și povesteam despre drumețiile făcute în împrejurimi, despre trecut și viitor, în jurul unei căni cu vin fiert… Ascultam uneori și muzica lui Gheorghe Iovu…

Apoi plecam în călătorii în alte lumi, prin portaluri șamanice de lumini și umbre, în Lumea de Jos, în Lumea de Sus… Era suficient sunetul unei tobe lovită ritmic de un prieten și de o zuruitoare, nu ne trebuia vreo băutură amerindiană de tipul ayahuasca…

Bătăile inimii tuturor se aliniau și fiecare pleca în călătoria lui inițiatică lansându-se în astral din poienița situată în Apuseni…  Pentru că o explorare a Sinelui nu poate fi decât individuală… Fiecare dintre noi trăia plenar sentimentul de Aici și Acum.

Și acum, când fac orice fel de meditație, îmi aleg drept loc de vis acea poieniță montană transilvană… Nu există pentru mine un spațiu mai încărcat de energie pozitivă.

Alegeți-vă și voi de la Christian Tour o destinație specială și apoi dați-vă dreptul la vacanță. O vacanță memorabilă!

IMG_0099

 

Articol pentru proba 1 Spring SuperBlog2019.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Spring SuperBlog 2019, o provocare pentru creativitate


Spring SuperBlog 2019

Spring SuperBlog 2019 a început azi, de Mărțișor și m-am decis că ar fi bine să particip din nou la marea competiție a creativității blogosferice!

Se desfășoară până la jumătatea lunii lui aprilie 2019, deci sunt extrem de puține probe. Pentru cineva care în ultima perioadă a scris mult, tare mult, a scrie așa de puține articole (numărabile, după socoteala mea pe degete) e ghiocel la ureche (sic!), mai ales dacă mă gândesc că în ultimele luni am redactat și câte 15 articole pe zi care să se înscrie în nesuferite „Brif-uri ale lui Procust”.

Mi se pare o reală desfătare să o iau razna cu imaginația pe câmpii de cuvinte, limitându-mă desigur la bariera de 1.000, impusă (din fericire!) de către organizatori.

Abia aștept să mă înscriu în competiție cu primul text, care, am văzut, este despre vacanță:-) Super!!!

Pentru mine, a scrie creativ, nu impersonal, așa cum mi s-a tot cerut în ultima perioadă, este fără îndoială o adevărată relaxare. Abia aștept!

Vă invit să citiți articolele pe care le voi publica aici și să le comentați dacă vă face plăcere!