Toată săptămâna m-am pregătit pentru seara asta specială de sâmbătă…

Ce, credeți că e ușor să joci cu un puști de 9 ani două jocuri nou-nouțe? Tocmai i le cumpărasem ca să i le dau cadou de la Iepuraș de Paști. Până la urmă nu m-a răbdat inima și la ghionturile puternice ale propriul meu copil interior i le-am pus în brațe puștiului cu aproape o lună înainte. Norocul lui!

Uite așa am eu de căutat acum iar pe net după după oxygame. Sigur o să aflu alt supercalifragilistic dar pentru a i-l oferi în aprilie, nu-mi fac griji din pricina asta! Am văzut deja un joc de societate care mi-a atras atenția. Se numește „Port Royal” și arată într-un mare fel. Plus că mai are și o extensie: „Port Royal: Doar un contract”. Abia aștept să văd ce reacție o să aibă când le va primi și pe ele! Cred că-și va aduce toți prietenii ca să se joace împreună! Pare un joc perfect pentru băiețași aventurieri, „Port Royal” ăsta!

Acum însă, ne vom juca sâmbătă cu alte două board games: Qwirkle și Ligretto! În familie! Păi nu suntem noi trei cei mai buni prieten de pe întregul Pământ? De fapt din întreaga Cale Lactee, cum mai zice Ștefănel uneori!

Ștefi a tot frunzărit regulamentele celor două jocuri zilele astea, pentru că, obișnuit acum mai mult cu cele online, în afară de scrabble și de șah, nu prea mai se uită deloc la cutiile de puzzle 3D sau la acelea cu piese pentru confecționarea unor machete de nave celebre. Zac acum răspândite prin casă, alături de seturile de cărți de joc și de mașinuțele pe care le colecționa până acum un an.

Mă uit la el admirativ cât se serios citește regulile jocurilor acestora cu nume exotice: Qwirkle și Ligretto. Mă bucur privindu-l, dar și mă îngrijorez nițel.

Mai precis, ieri dimineață am simțit așa, ca un fior pe șira spinării, gândindu-mă la seara de jocuri de societate pe care urma să o petrecem în familie. Indiferent cât de colorate sunt cutiile acestora, s-ar putea să nu fie la fel de simplu de înțeles cam ce urmează să fac în timpul partidelor.

Ar fi culmea să ies pe ultimul loc, iar Ștefi și Vlad, taică-su adică, să schimbe priviri complice, amuzate, pentru că eu nu reușesc deloc să învăț cum se joacă! Toți trei suntem competitivi, de aceea chiar nu vreau să ajung ciuca bătăilor la Qwirkle sau Ligretto și nici abonata de serviciu la pedepse fără număr din partea lor. Pentru că în materie de sancțiuni pentru ultimul clasat niciunul dintre noi nu duce lipsă de imaginație!

Tocmai de aceea am tras la la imprimantă regulamentele celor două jocuri și le-am tocit ca și când urma să dau cel mai greu examen din viața mea.

Mai pe sufletul meu a fost Qwirkle! Știați că a fost premiat în 2011? O fi știut juriul acela de ce o face!

Este un joc care seamănă un pic cu scrabble, adică există tot niște piese de joc și un săculeț.

Mai precis 108 piese de joc (trei seturi a câte 36) ce trebuie combinate logic, după anumite reguli bine stabilite de către Susan McKinley Ross, creatoarea jocului.

Dacă vreți, Qwirkle poate să fie comparat cu jocul Mozaic pe care mulți l-am jucat în copilărie, unde puneai piesă lângă piesă colorată ca să formezi aleatoriu sau după o schemă dată un anumit model.

Și aici vei forma un model, doar că nu așa cum vrei tu, nici unul dinainte stabilit, ci în funcție de noroc și de legile jocului de Qwirkle care glăsuiesc cam așa:

– piesele care au desenate pe ele aceeași formă sau aceeași culoare formează un rând;

– o succesiune de două sau mai multe piese formează un rând;

– un rând nu poate să conțină mai mult de 6 piese;

– dacă se formează un rând din piese de aceeași culoare, în mod obligatoriu ele trebuie să fie diferite ca formă;

– dacă se formează un rând din piese de aceeași formă, în mod obligatoriu ele trebuie să fie de culori diferite;

– piesa ce se alătură de altele, după ce a fost scoasă din săculeț, trebuie să fie de aceeași formă sau culoare.

Se pornește cu 6 piese inițiale pe care fiecare jucător și le extrage din săculeț și le pune în poziție verticală în fața lui ca să nu fie văzute de ceilalți jucători. Norocosul care are 3 piese ce corespund regulilor de mai sus cu desene sau de culori identice le așează pe masa de joc. Acolo este mijlocul jocului (ca la scrabble așadar, unde tot din mijloc se începe!).

Dacă norocul a surâs mai multor jucători și au câte 3 piese, regulamentul zică că acela cu mai puțini ani la purtător începe. Avantaj Ștefi!

Apoi, cei ce joacă pun piesele pe rând, în sensul orar al așezării la masă. Nu am înțeles de ce nu invers acelor de ceasornic, dar dacă așa zice la regulament, așa facem!

Apoi lucrurile sunt relativ simple: dacă ai pus una sau mai multe piese pe masă ca să formezi șirurile, îți completezi setul vertical din fața ta luând fără să te uiți din săculeț piesele necesare. Dacă GHINIONIST scrie pe fruntea ta și nu ai etalat nimic, poți să schimbi una până la toate cele 6 piese pe care le ai cu altele din săculeț. Fix ca la scrabble, nu-i așa? Doar că la jocul literelor sunt 7, nu 6 ca aici! Pui piesele pentru înlocuit într-o parte, pe masă, scoți un număr egal cu acestea din săculeț, iar apoi le introduci pe cele de care vrei să scapi.

Pare un joc simplu, dar nu e, pentru că trebuie să fii extrem de atent la vecinătăți: regulile sunt aceleași și pentru șirurile de piese orizontale și verticale. Deci ai nevoie de atenție pentru a așeza corect piesele, dar și pentru a nu omite vreo poziție pe care ai putea-o ocupa înaintea altui jucător.

Interesant este că se pot alcătui forme de ansamblu Qwirkle diferite de fiecare dată la finalul rundei, nicio partidă nu seamănă cu altele. De aceea nici nu există o tablă de joc, pentru că șirurile de 6 piese constituite pot să fie întrerupte de spații libere aflate între ele. E suficient să existe un singur spațiu liber între ele, pentru ca un nou rând să se poată forma în stânga, în dreapta, în sus ori în jos..

Un șir de șase piese se numește Qwirkle și valorează 12 puncte (câte un punct pentru fiecare piesă așezată și încă șase bonus pentru un norocosul ce a terminat de așezat un sextet).

Mai sunt și alte reguli de notare, dar asta o să o facă Vlad, pentru că el e tare la matematică.

Ligretto va fi al doilea joc al serii, este unul cu 4 seturi de cărți, fiecare conținând 40 de cărți colorate și numerotate. Pentru fiecare participant câte un asemenea set. Este un soi de Solitaire mai elaborat, din ceea ce am văzut, doar că se joacă în mod fizic, nu pe calculator. Regulile sunt cam aceleași ca la cel de pe calculator, iar câștigător e acela care are spirit de observație și viteză de reacție suficient de bune pentru a depune cărțile crescător cărțile în teancuri pe masă, fiind atent și la culorile acestora. Fiecare pune 3 cărți din teanc înainte lui cu fața în sus, iar separat 10 cărți, tot cu fața în sus. Restul se țin în mână și apoi provocarea e să scapi cât mai repede de toate cărțile. Se pune una în centrul mesei și apoi peste ea alta cu un număr mai mic sau mai mare decât ce ai pe masă, obligatoriu de aceeași culoare. De aici începe nebunia.

Lui Ștefi o să-i placă în mod sigur jocul ăsta, iar Vlad o să îi fie cel mai bun partener. Eu însă parcă tot la Qwirkle m-aș opri mai degrabă.

Oricum, dacă nu vor vrea ca să se joace cu mine cât aș dori eu Qwirkle, o să-mi iau frumos cubul Rubik și, în timp ce ei se vor strădui ca niște berbecuți ca să scape fiecare de teancul propriu de cărți pentru ca să explodeze de bucurie strigând victorios „Ligretto!!!” la final, eu o să încerc să finalizez fiecare față la cubului de care nu m-am plictisit niciodată. De la 15 ani, de când am primit cadou un cub din acesta, el este una dintre armele mele preferate contra stresului. Știu, acum s-au inventat tot felul de variante Rubik, care de care mai sofisticate, dar eu tot la forma tradițională am rămas. Mi se pare că mă conectează cu adolescența mea, ceea ce nu e puțin lucru.

…………………………………………………………………………………………………………………………..

Concluzii după seara de board games în familie

Astăzi este marți și trebuie să recunosc că ne-am distrat de minune sâmbăta ce a trecut.

A trecut și Maria, sora lui Vlad pe la noi, și uite-așa nu am mai fost eu cea mai slabă la jocurile de societate, mai precis la faimosul Ligretto. Pentru că la Qwirkle i-am spulberat! Păi ce credeați? Degeaba joc eu scrabble din 2004? Uite că acum s-a văzut la ce mi-a folosit! Nu a trebuit nici să fac precum pițigoiul la pedepse, nici să zic numele fiecăruia dintre noi de la coadă la cap, nici să joc partida următoare cu o hârtie prinsă de bluză pe care scria: „Sunt cea mai slabă jucătoare de la masă!” (Și nu de greutate era vorba!).

Chiar și la Ligretto nu am pierdut decât de două ori, așa că am scăpat ușor (nu ca Maria): o dată a trebuit să înconjor camera sărind ca o broască și strigând „Cucurigu!!!” și a două oară a trebuit să cânt la chitară un cântec de drumeție. Onorabil, zic eu!

Chiar și Maria s-a distrat, așa serioasă cum vrea ea să pară de cele mai multe ori, iar de Ștefi și de Vlad ce să mai zic: se tăvăleau pe jos de râs. O să mai repetăm experiența, pentru că ne-a plăcut tare mult!

 

• articol scris pentru Spring SuperBlog – proba 12