Aceia care ați făcut facultatea „pe bune”, nu la privat, precum parlamentarii noștri, probabil că vă aduceți aminte ce grozav era să fii integralist, să nu rămâi pe vară cu examene restante.

Când a început competiția din primăvara aceasta, deși eram conștientă că va fi greu, nu credeam absolut niciun moment că nu dificultatea probelor va fi piatra de încercare pentru mine ci… cadența. Nu sunt mare iubitoare de ordine în stil militar, așa încât ritmicitatea de a scrie creativ mi-a pus mari probleme.

În ultima perioadă scriu la greu advertoriale ce nu trebuie să iasă din niște standarde anoste, impuse de către agenție pe motiv că „așa vor clienții”.

Zău, chiar așa? Le plac textele plicticoase, fără niciun pic de focuri de artificii? Îmi pare rău pentru ei. Am ajuns ca să mai strecor subversiv câte un pic de inedit prin ele, de parcă scriu articole care vor ajunge sub lupa unei Comisii de Cenzură necruțătoare.

Am învățat eu prin workshop-uri că trebuie să scriem simplu, pentru ca și un copil de 7 ani să te priceapă (când mi-am făcut eu blogul trebuia să scriu ca pentru un copil de vreo 12 ani!), dar parcă e prea de tot. Mi se tot spune să scriu cât mai impersonal, cât mai „pe deasupra”, pentru că „așa se cere”.

Pe la cursurile de hipnoză te învață să te detașezi un pic de mintea conștientă, să te privești de sus, ca din nacela unui balon sau ca un fluture în zbor, dar asta pentru a te lăsa cu totul în voia subconștientului, nicidecum pentru a te înregimenta în ceea ce se vrea, în niște limite rigide.

Așa că Spring SuperBlog a venit exact la timp pentru un restart care să mă provoace la un pic de creativitate ritmic presărată prin textele redactate.

Unii au participat la concurs pentru premii.

Având experiența unui SuperBlog mai vechi, știu că povestea cu locurile 1 – 3 este destul de discutabilă, dar gusturile sponsorilor nu se discută, deci pur și simplu nu m-a interesat. Ceea ce îmi place la acest concurs de blogging este faptul că se dau note. Evident, în foarte rare cazuri (felicitări Dodo Pizza!) vedem și modul de notare, probabil pentru a nu se trimite prea multe contestații. Dar bine că există un sistem de apreciere a ceea ce participanții postează.

Trebuie să recunosc că au fost în ediția asta și câteva articole ale unor concurenți premiate cu nota maximă care m-au făcut să îi aplaud din tot sufletul. Dacă ar fi fost mai multe de acest fel, era și mai bine, dar repet: gusturile nu se discută.

Eu am vrut mai degrabă să văd de la ce nivel plec la prima etapă (și m-am speriat nițel, recunosc!) și unde pot ajunge. Cum sunt în prima parte a clasamentului general, eu zic că e ok.

Trăgând linie și adunând, pentru mine Spring SuperBlog 2019 a fost un succes, pentru că mi-am îndeplinit obiectivul, de a reveni pe linia de plutire a creativității. Imaginația mea rămăsese izolată, plutind în derivă pe un ocean de neputință. Uite că lumina unui far licărește acum și probabil că țărmul visat nu este prea departe!