Perioada de izolare la domiciliu datorată pandemiei de coronavirus i-a făcut pe mulți să descopere avantajele pe care le are munca de acasă.
De multe ori se spunea în trecut că biroul firmei a devenit pentru angajați o a doua casă. Iată că am ajuns și în vremea în care o cameră din locuința ta va fi chiar biroul unde îți vei desfășura activitatea de acum înainte!
Aranjează-ți locul de muncă după gustul tău, pornind de la plafoniere și alte corpuri de iluminat office și până la cele mai potrivite obiecte de papetărie.
Motivul? Acesta va fi locul unde vei petrece cel puțin opt ore pe zi, lucrând mai abitir decât la serviciu, pentru că o să ajungi curând să pierzi noțiunea timpului. Dar nu o să te supere deloc lucrul ăsta. Pentru că procedezi astfel din propria ta voință, nu o vei face pentru că un șef mediocru stă în spatele tău și îți dă comenzi prostești. Așa o să demonstrezi că de multe ori ești mai deștept decât cel care îți era superior ierarhic la firmă!
Amenajează-ți biroul pornind de la o iluminare smart cu produsele de la eorion.ro!
Așadar, munca de acasă este o șansa de eliberare de stres pentru mulți angajați care acum pot să demonstreze mai bine ce pot.
Cel mai bun lucru pe care îl poți face până la 15 mai 2020, când se iese din izolarea impusă de guvernanți ar fi ca să îți amenajezi corespunzător spațiul în care vei munci de acum încolo.
Știu, prima dată de gândești la articolele uzuale de birotică, începând cu agrafele și capsatorul și până la tabla magnetică și markerele colorate.
Ei bine nu!
Unul dintre cele mai importante detalii pe care va trebui să le iei în calcul pentru o activitate productivă și plăcută va fi cu siguranță iluminatul spațiului cu destinație de birou.
Acesta este recomandabil ca să fie cald, dar și suficient de vitalizant pentru a nu te îndemna la o stare de moleșeală care ar fi de rău augur când trebuie să îți îndeplinești task-urile de serviciu, chiar dacă vei face asta de acasă.
Știu că nu o să îți cadă bine ce îți zic acum, dar cu toate avantajele de necontestat pe care le prezintă munca de acasă, aceasta are și dezavantajul că va trebui să fii mult mai disciplinat, să îți impui o autocenzură uneori chiar mai dură decât pe vremea când șeful ăla rău și mai puțin dotat intelectual, de care îți ziceam la început, stătea cu biciul la spatele tău.
Nu merge altfel când tentațiile de a te lăsa pe tânjală, de a te uita la ultimul serial urcat pe Netflix sau de a vedea Turul Franței live (asta dacă s-o mai desfășura în 2020!) sunt la tot pasul.
Alege sursele de lumină pornind de la tavan!
O lumină potrivită pentru lucru este un must have. Mai ales că de data asta chiar poți să îți reglezi sursele de iluminat așa cum îți poftește inima, nu cum au decis fără să te întrebe și pe tine cei de la administrativ pe când lucrai la firmă, în birou.
Iată cel mai important sfat în acest sens oferit de designerii de interioare și de arhitecți:
Alege iluminatul difuz pentru biroul de acasă. Abia apoi sursele de lumină punctuale (veioză, lampadar).
Este foarte important atunci când îți aranjezi biroul de acasă. Pentru a-l obține trebuie să iei în calcul culoarea pereților, dispunere a mobilierului și a aparatelor pe care le vei folosi în activitatea curentă: laptop, imprimantă, echipamente de afișaj (tablă magnetică, flipchart etc).
Ai în vedere și faptul că nu este deloc bine ca să lucrezi sub bătaia directă a lămpilor din tavan, deoarece energia luminii este generatoare de stres și chiar de afectare a ochilor.
Doar cine a lucrat sub un neon multă vreme (asemeni mie!) știe ce vreau să zic. Scade productivitatea în muncă, apar greșelile, iar vederea începe să îți joace feste.
Foarte important este să nu îți montezi reflectoare puternice în birou dacă nu ești fotograf sau nu realizezi cursuri online în format video, deoarece fluxuri puternice de lumină vor cădea pe obiectele din cameră mai îndepărtate și chiar pe cele de pe birou, cauzând acea strălucire enervantă care are efecte extrem de periculoase pentru ochi.
Cel mai bine este să iluminezi difuz spațiul respectiv, așa încât lumina să fie distribuită uniform. Să nu existe lumini și umbre, contraste dure care nu își au locul acolo.
Și cum puteți face mai bine acest lucru decât prin utilizarea plafoniere simple cu leduri?!?
Plafoniere potrivite pentru biroul de acasă
Ce zici de acest model de pe eorion.ro vândut sub denumirea Plafoniera Neko 0189 Alb?
Nu-i așa că arată foarte bine?
Luxul dorit la tine acasă! În funcție de dimensiunile camerei, poți alege o astfel de plafonieră cu diametrul de 40, 60, 80 sau chiar 100 de cm.
Probabil că vei lucra într-un spațiu mai redus, așa că una de 40 de cm de cele mai multe ori este perfectă pentru zona de office.
Arată grozav și consumă și foarte puțin, deoarece funcționează pe bază de leduri.
Vrei totuși o plafonieră care să îți amintească de biroul de la firmă? Înseamnă că ești un pic masochist, dar poate că așa te vei focusa mai bine pe ceea ce ai de făcut. Tu știi mai bine. În magazinul online de corpuri de iluminat există și un model de plafonieră stil neon!
Plafoniera Arion 780201 abia așteaptă să o montezi în zona ta office de acasă!
Este perfectă pentru tine dacă vrei o plafonieră minimalistă, modernă, fără brizbiz-uri inutile. (Nu că primul model ar avea așa ceva!)
Avantajul este că acest corp de iluminat difuz ce aduce cu un neon are o lungime de 90 de cm și o înălțime de doar 12 cm, deci se poate monta fără probleme oriunde vrei să lucrezi în casă. Chiar și în bucătărie, dacă acolo ai decis ca să-ți stabilești “cartierul general” (deși nu ți-aș recomanda asta decât dacă locuiești singur!).
Evident, o să mai ai nevoie și de niște surse de lumină punctuale mai puternice, de tipul unui lampadar sau al unei lămpi de birou. Recomandabil reglabile. Tot de pe eorion.ro le poți comanda acum la niște prețuri foarte bune.
Concluzie:
Dacă alegi inteligent sursele de iluminat din biroul de acasă, vei vedea că randamentul va fi unul foarte bun, iar oboseala mult diminuată. Baftă în alegerile pe care le vei face și spor la lucru!
Date contact:
- Orion & GDS Electric SRL
- RO6658880, J24/2265/94
- Baia Mare, Bd. Bucuresti 108
- http://www.eorion.ro
- tel: 0744 33 14 14
- mail: info@eOrion.ro
- https://www.facebook.com/eorion.ro