Hotel Leul de Aur, cea mai grozavă cazare din Sebeș!


Dacă nu ți-ai făcut încă planuri pe 2023 în materie de excursii, atunci pune pe listă și județul Alba. Peisaje mirifice, locuri încărcate de istorie, o energie aparte, cu totul deosebită cu ceea ce găsești în alte zone din țară și chiar din străinătate.

Ca loc în care să stai nu trebuie să alegi obligatoriu Alba-Iulia, deși este o variantă și aceasta.

Eu îți recomand mai degrabă o localitate mică, dar cu totul deosebită: Sebeș.

Cu siguranță, mai ales cei din sudul țării, dar nu numai ei, nu prea cunosc mare lucru despre acest micuț orășel cu un aer aparte.

Sebeșul nu este deloc o urbe provincială, în care nu s-a întâmplat și nu se întâmplă nimic. Poate fi definit fără frica de a greși drept un muzeu în aer liber.

Dintr-un anumit punct de vedere, poate fi asemuit cu Sighișoara, mult mai bine cunoscută de toată lumea.

Unde merită să faci o rezervare în Sebeș?

Dacă vrei un loc unde să îți petreci un sejur memorabil, alege o cazare în Sebeș la Leul de Aur. Este un hotel ultracentral și pornind de acolo în zilele de concediu, vei avea ce să vizitezi, în perioada pe care o vei petrece pe acele meleaguri transilvănene.

Eu îți propun fără ezitare Leul de Aur, un hotel ce se află într-o clădire veche de șase secole. Mai exact în anul 2017 și-a sărbătorit 600 de ani de existență. Una în care a stat până și Mihai Viteazu după una dintre bătăile vestite pe care le-a purtat, mai exact după cea de la Șelimbăr. Nu-i așa că te-am făcut curios?

Ce trebuie să știi dacă te cazezi la hotelul Leul de Aur?

Ei bine, Leul de Aur este un edificiu emblemă al vechii așezări săsești din Ardeal. Este cel mai vechi han din Sebeș și se află poziționat fix în centrul localității.

Piatra lui de temelie a fost pusă în 1417 și era hanul la care au poposit secole de-a rândul călătorii. Clădirea a fost edificată de către sași sub oblăduirea bisericii evanghelice și a fost pus special în centru deoarece acolo se intersectau drumurile comerciale ale vremii.

Era un han cu etaj unde sus drumeții puteau să mănânce din bucatele locale, iar jos, la parter, exista o berărie şi cramă. În octombrie 1599, Mihai Viteazul şi-a stabilit tabăra la Sebeş după bătălia de la Şelimbăr și uite așa localitatea despre care vorbim poartă amintirea marelui conducător medieval. 

Dacă patina istoriei ne provoacă la a cerceta cronicile vremii, înainte de a poposi la vestitul Leu de Aur, nu trebuie ignorat nici faptul că în a doua jumătate a secolului al 19-lea, edificiul a fost un soi de inimă a urmei: restaurantul său s-a transformat în sală de spectacol pentru sărbătorile importante din Sebeș. Chiar și după ce în secolul următor comuniștii au venit la putere, iar fostul han a fost naționalizat, rolul de centru cultural al localități s-a păstrat.

Anii au trecut și uite că din 2006, datorită unei inițiative private, Leul de Aur a redevenit ceea ce era în urmă cu secole: o clădire-simbol pentru Sebeș. Acum a devenit un hotel și un centru comercial extrem de atractiv pentru turiștii care ajung prin zonă. 

Poate fi, de asemenea, chiar și un loc perfect pentru desfășurarea de conferințe, de cursuri pe diverse teme. Ce poate să fie mai plăcut decât să înveți, spre exemplu, despre noile tehnologii ale anilor ce vin într-o zonă încărcată de un aer medieval?

Dacă o să intri pe internet, pe site-urile specializate de turism, o să vezi că Leul de Aur este apreciat cu note peste 9 – 9,50 la toate capitolele. De fapt, extrem de mulți călători îi dau chiar nota maximă, încântați de această cazare în Sebeș ce le-a depășit cu mult toate așteptările. 

Nu doar că este situat într-o locație ultracentrală, camerele unde sunt găzduiți oaspeții sunt mari și luminoase, curățenia impecabilă, servirea fără reproș, dar și raportul calitate-preț este unul fără cusur.

Hotelul Leul de Aur se află la intersecţia dintre DN1 cu DN7, la 50 km de Aeroportul Internaţional din Sibiu şi la 15 km de Alba-Iulia. Așadar nu este foarte dificil de ajuns acolo, iar efortul va fi încununat cu un sejur pe care nu îl vei uita. Camerele nu doar că sunt spaţioase, ci au şi aer condiţionat, TV prin cablu cu ecran plat, minibaruri şi birouri. Băile cu dale de ceramică au uscătoare de păr şi articole de toaletă. Așadar, acest loc de cazare sebeșan este o mică bijuterie pe care merită ca să o descoperi în 2023, dacă nu ai făcut asta până acum. Nu e de mirare, având în vedere că investiția s-a ridicat la circa 2 milioane de euro.

Un ultim sfat: dacă vei mânca la restaurantul Leul de Aur, comandă o porţie de coaste porc, preparate după o reţetă din 1287. Probabil că și Mihai Viteazu a mâncat acest preparat alături de oștenii lui!

Date de contact:

  • Hotel Leul de Aur
  • Adresa: 515800 Sebeș, Str Lucian Blaga nr 8, Județul Alba
  • Recepție: tel fix: 0258 734 500 sau 0358 401 510/  mobil: 0771 136 525
  • Fax: 0358 401 511
  • Email: reservations@leuldeaur.com, office@leuldeaur.com
  • Pagina de Facebook: Hotel Leul de Aur din Sebeș
Publicitate

3 gânduri despre „Hotel Leul de Aur, cea mai grozavă cazare din Sebeș!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s