Arhive pe categorii: Viața reală

Sâmbătă ne distrăm în familie cu Qwirkle și Ligretto!


Toată săptămâna m-am pregătit pentru seara asta specială de sâmbătă…

Ce, credeți că e ușor să joci cu un puști de 9 ani două jocuri nou-nouțe? Tocmai i le cumpărasem ca să i le dau cadou de la Iepuraș de Paști. Până la urmă nu m-a răbdat inima și la ghionturile puternice ale propriul meu copil interior i le-am pus în brațe puștiului cu aproape o lună înainte. Norocul lui!

Uite așa am eu de căutat acum iar pe net după după oxygame. Sigur o să aflu alt supercalifragilistic dar pentru a i-l oferi în aprilie, nu-mi fac griji din pricina asta! Am văzut deja un joc de societate care mi-a atras atenția. Se numește „Port Royal” și arată într-un mare fel. Plus că mai are și o extensie: „Port Royal: Doar un contract”. Abia aștept să văd ce reacție o să aibă când le va primi și pe ele! Cred că-și va aduce toți prietenii ca să se joace împreună! Pare un joc perfect pentru băiețași aventurieri, „Port Royal” ăsta!

Acum însă, ne vom juca sâmbătă cu alte două board games: Qwirkle și Ligretto! În familie! Păi nu suntem noi trei cei mai buni prieten de pe întregul Pământ? De fapt din întreaga Cale Lactee, cum mai zice Ștefănel uneori!

Ștefi a tot frunzărit regulamentele celor două jocuri zilele astea, pentru că, obișnuit acum mai mult cu cele online, în afară de scrabble și de șah, nu prea mai se uită deloc la cutiile de puzzle 3D sau la acelea cu piese pentru confecționarea unor machete de nave celebre. Zac acum răspândite prin casă, alături de seturile de cărți de joc și de mașinuțele pe care le colecționa până acum un an.

Mă uit la el admirativ cât se serios citește regulile jocurilor acestora cu nume exotice: Qwirkle și Ligretto. Mă bucur privindu-l, dar și mă îngrijorez nițel.

Mai precis, ieri dimineață am simțit așa, ca un fior pe șira spinării, gândindu-mă la seara de jocuri de societate pe care urma să o petrecem în familie. Indiferent cât de colorate sunt cutiile acestora, s-ar putea să nu fie la fel de simplu de înțeles cam ce urmează să fac în timpul partidelor.

Ar fi culmea să ies pe ultimul loc, iar Ștefi și Vlad, taică-su adică, să schimbe priviri complice, amuzate, pentru că eu nu reușesc deloc să învăț cum se joacă! Toți trei suntem competitivi, de aceea chiar nu vreau să ajung ciuca bătăilor la Qwirkle sau Ligretto și nici abonata de serviciu la pedepse fără număr din partea lor. Pentru că în materie de sancțiuni pentru ultimul clasat niciunul dintre noi nu duce lipsă de imaginație!

Tocmai de aceea am tras la la imprimantă regulamentele celor două jocuri și le-am tocit ca și când urma să dau cel mai greu examen din viața mea.

Mai pe sufletul meu a fost Qwirkle! Știați că a fost premiat în 2011? O fi știut juriul acela de ce o face!

f0feec99092dd576e441a08a214e8402a4180e7a-qwirkle-game-box

Este un joc care seamănă un pic cu scrabble, adică există tot niște piese de joc și un săculeț.

Mai precis 108 piese de joc (trei seturi a câte 36) ce trebuie combinate logic, după anumite reguli bine stabilite de către Susan McKinley Ross, creatoarea jocului.

Dacă vreți, Qwirkle poate să fie comparat cu jocul Mozaic pe care mulți l-am jucat în copilărie, unde puneai piesă lângă piesă colorată ca să formezi aleatoriu sau după o schemă dată un anumit model.

Și aici vei forma un model, doar că nu așa cum vrei tu, nici unul dinainte stabilit, ci în funcție de noroc și de legile jocului de Qwirkle care glăsuiesc cam așa:

– piesele care au desenate pe ele aceeași formă sau aceeași culoare formează un rând;

– o succesiune de două sau mai multe piese formează un rând;

– un rând nu poate să conțină mai mult de 6 piese;

– dacă se formează un rând din piese de aceeași culoare, în mod obligatoriu ele trebuie să fie diferite ca formă;

– dacă se formează un rând din piese de aceeași formă, în mod obligatoriu ele trebuie să fie de culori diferite;

– piesa ce se alătură de altele, după ce a fost scoasă din săculeț, trebuie să fie de aceeași formă sau culoare.

Se pornește cu 6 piese inițiale pe care fiecare jucător și le extrage din săculeț și le pune în poziție verticală în fața lui ca să nu fie văzute de ceilalți jucători. Norocosul care are 3 piese ce corespund regulilor de mai sus cu desene sau de culori identice le așează pe masa de joc. Acolo este mijlocul jocului (ca la scrabble așadar, unde tot din mijloc se începe!).

Dacă norocul a surâs mai multor jucători și au câte 3 piese, regulamentul zică că acela cu mai puțini ani la purtător începe. Avantaj Ștefi!

Apoi, cei ce joacă pun piesele pe rând, în sensul orar al așezării la masă. Nu am înțeles de ce nu invers acelor de ceasornic, dar dacă așa zice la regulament, așa facem!

Apoi lucrurile sunt relativ simple: dacă ai pus una sau mai multe piese pe masă ca să formezi șirurile, îți completezi setul vertical din fața ta luând fără să te uiți din săculeț piesele necesare. Dacă GHINIONIST scrie pe fruntea ta și nu ai etalat nimic, poți să schimbi una până la toate cele 6 piese pe care le ai cu altele din săculeț. Fix ca la scrabble, nu-i așa? Doar că la jocul literelor sunt 7, nu 6 ca aici! Pui piesele pentru înlocuit într-o parte, pe masă, scoți un număr egal cu acestea din săculeț, iar apoi le introduci pe cele de care vrei să scapi.

Pare un joc simplu, dar nu e, pentru că trebuie să fii extrem de atent la vecinătăți: regulile sunt aceleași și pentru șirurile de piese orizontale și verticale. Deci ai nevoie de atenție pentru a așeza corect piesele, dar și pentru a nu omite vreo poziție pe care ai putea-o ocupa înaintea altui jucător.

Interesant este că se pot alcătui forme de ansamblu Qwirkle diferite de fiecare dată la finalul rundei, nicio partidă nu seamănă cu altele. De aceea nici nu există o tablă de joc, pentru că șirurile de 6 piese constituite pot să fie întrerupte de spații libere aflate între ele. E suficient să existe un singur spațiu liber între ele, pentru ca un nou rând să se poată forma în stânga, în dreapta, în sus ori în jos..

Un șir de șase piese se numește Qwirkle și valorează 12 puncte (câte un punct pentru fiecare piesă așezată și încă șase bonus pentru un norocosul ce a terminat de așezat un sextet).

Mai sunt și alte reguli de notare, dar asta o să o facă Vlad, pentru că el e tare la matematică.

Ligretto_003Ligretto va fi al doilea joc al serii, este unul cu 4 seturi de cărți, fiecare conținând 40 de cărți colorate și numerotate. Pentru fiecare participant câte un asemenea set. Este un soi de Solitaire mai elaborat, din ceea ce am văzut, doar că se joacă în mod fizic, nu pe calculator. Regulile sunt cam aceleași ca la cel de pe calculator, iar câștigător e acela care are spirit de observație și viteză de reacție suficient de bune pentru a depune cărțile crescător cărțile în teancuri pe masă, fiind atent și la culorile acestora. Fiecare pune 3 cărți din teanc înainte lui cu fața în sus, iar separat 10 cărți, tot cu fața în sus. Restul se țin în mână și apoi provocarea e să scapi cât mai repede de toate cărțile. Se pune una în centrul mesei și apoi peste ea alta cu un număr mai mic sau mai mare decât ce ai pe masă, obligatoriu de aceeași culoare. De aici începe nebunia.

Lui Ștefi o să-i placă în mod sigur jocul ăsta, iar Vlad o să îi fie cel mai bun partener. Eu însă parcă tot la Qwirkle m-aș opri mai degrabă.

cubul_rubik_002.png

Oricum, dacă nu vor vrea ca să se joace cu mine cât aș dori eu Qwirkle, o să-mi iau frumos cubul Rubik și, în timp ce ei se vor strădui ca niște berbecuți ca să scape fiecare de teancul propriu de cărți pentru ca să explodeze de bucurie strigând victorios „Ligretto!!!” la final, eu o să încerc să finalizez fiecare față la cubului de care nu m-am plictisit niciodată. De la 15 ani, de când am primit cadou un cub din acesta, el este una dintre armele mele preferate contra stresului. Știu, acum s-au inventat tot felul de variante Rubik, care de care mai sofisticate, dar eu tot la forma tradițională am rămas. Mi se pare că mă conectează cu adolescența mea, ceea ce nu e puțin lucru.

…………………………………………………………………………………………………………………………..

Concluzii după seara de board games în familie

Astăzi este marți și trebuie să recunosc că ne-am distrat de minune sâmbăta ce a trecut.

A trecut și Maria, sora lui Vlad pe la noi, și uite-așa nu am mai fost eu cea mai slabă la jocurile de societate, mai precis la faimosul Ligretto. Pentru că la Qwirkle i-am spulberat! Păi ce credeați? Degeaba joc eu scrabble din 2004? Uite că acum s-a văzut la ce mi-a folosit! Nu a trebuit nici să fac precum pițigoiul la pedepse, nici să zic numele fiecăruia dintre noi de la coadă la cap, nici să joc partida următoare cu o hârtie prinsă de bluză pe care scria: „Sunt cea mai slabă jucătoare de la masă!” (Și nu de greutate era vorba!).

Chiar și la Ligretto nu am pierdut decât de două ori, așa că am scăpat ușor (nu ca Maria): o dată a trebuit să înconjor camera sărind ca o broască și strigând Cucurigu!!!” și a două oară a trebuit să cânt la chitară un cântec de drumeție. Onorabil, zic eu!

Chiar și Maria s-a distrat, așa serioasă cum vrea ea să pară de cele mai multe ori, iar de Ștefi și de Vlad ce să mai zic: se tăvăleau pe jos de râs. O să mai repetăm experiența, pentru că ne-a plăcut tare mult!

 

Slăbește 15 kilograme într-o lună cu hipnoză și Smart Diet Experience!


Dacă ai un exces de kilograme pe care nu reușești să le dai jos, probabil vei fi interesată de ceea ce îți voi spune în continuare. 

Da, poți slăbi ușor fără a face foamea și fără a merge neapărat la sală, într-un timp relativ scurt, folosind auto/hipnoza (metoda „inelul gastric virtual”) și un tip revoluționar de dietă sănătoasă.

 

Smart-Diet-Experience-8 (1)

Ai nevoie doar de consecvență în a urma un program de viață ordonat măcar 21 sau 28 de zile, până când se fixează noile obiceiuri alimentare ce te vor conduce la rezultatul visat: un trup mai suplu, mai sănătos și mai frumos.

Slăbești ușor chiar și 15 kilograme într-o lună astfel, dacă urmezi cu perseverență anumite reguli (deloc grele!) și cunoști secretul care te ajută ca să nu te mai lași ispitită de diverse tentații gastronomice, precum s-a întâmplat până acum.

Probabil ai ținut de ani întregi tot soiul de diete, una mai fantezistă decât alta, mai ales dacă genetic ai predispoziție spre îngrășare, dar cum nu ai fost un pic atentă, ai și început să acumulezi alte kilograme suplimentare și a trebuit să cauți rapid o cură de slăbire și mai istovitoare.

Probabil că de aici provine greșeala: dacă te focusezi doar pe ceea ce mănânci, încercând să îți înăbuși pofta de dulciuri, produse fast food, băuturi dulci carbogazoase, cel mai probabil vei eșua după o vreme, deoarece frustrările tale vor ieși la suprafață. Vor erupe cu furie, precum un vulcan, distrugând toate eforturile tale supraomenești de a-ți ține în frâu poftele culinare!

Până la urmă totul pornește de la psihic. Dacă el nu te ajută, poți să mănânci tu și o grisină și o frunză de salată pe zi, că tot nu vei slăbi!

Iată de ce hipnoza este de mare ajutor în orice proces de slăbit cu singura condiție ca tu să fii o persoană cât de cât auto/sugestionabilă.

Altfel nu funcționează și va trebui să mergi la medicul nutriționist ca să îți facă o schemă de slăbit detaliată, pe care, urmând-o, s-ar putea să răzbești, fie și temporar în lupta cu kilogramele nedorite.

Chiar dacă ești în situația fericită în care poți ca să te ajuți de instrumentele specifice hipnozei, nu te culca pe-o ureche: tot va trebui să ții dietă! Doar cu ajutorul unui meniu sănătos vei putea obține rezultatele scontate. Nu te gândi că e suficient să faci niște ședințe de auto/hipnoză și vei putea apoi să dai iama în mâncărurile din frigider, îndopându-te până simți că pleznești. Nu merge așa! Doar având un stil de viață ordonat, vei putea să îți menții greutatea dorită!

Cum poți să slăbești 15 kilograme într-o lună?

Foarte simplu, dacă ai o motivație suficient de puternică.

Evident, acest mod de a slăbi prin combinarea a patru ședințe de hipnoză și limitarea la un meniu de slăbit atent ales se adresează doar persoanelor relativ sănătoase, care nu fac tratamente pentru boli cronice (unele medicamente predispun la acumularea de kilograme suplimentare, deci această metodă de slăbit nu e pentru ele).

Întotdeauna, când vrem să dăm niște kilograme jos trebuie mai întâi să mergem la medic și să ne facem analizele. Dacă el ne dă acceptul, putem apoi să pornim în cursa pentru slăbit.

Metoda de slăbit mixtă „inel gastric virtual – Smart Diet”

Inelul gastric virtual

Când auziți de inele gastrice mintea vă fuge automat la operații chirurgicale dificile, regimuri draconice și la posibile complicații post-operatorii, nu-i așa? Asta ca să nu mai vorbim de sumele exorbitante pe care le aveți de plătit.

Metoda inelului gastric virtual nu este invazivă, nu costă mai nimic (dacă mergeți la un specialist în hipnoză veți plăti cele patru ședințe, dar găsiți și pe net înregistrările cu autosugestiile pozitive respective).

La final, mintea voastră va crede că aveți deja un inel gastric care micșorează partea din stomac unde va ajunge mâncarea. E nevoie doar de 4 ședințe, câte una pe săptămână, ca să vă convingeți stomacul că are un inel gastric real. Frumusețea este că, ulterior, el poate fi mutat cu forța minții, deci vă puteți „mări” sau „micșora” stomacul după dorință.

La început e bine ca să îl așezăm virtual așa încât să nu putem mânca mai mult de 250 – 270 g/ml de alimente la o masă.

Și atunci intervine Smart Diet!smartdiet-1.png

O firmă din București a avut o idee genială: de a oferi meniuri săptămânale acelora ce doresc să slăbească un anumit număr de kilograme.

Există pe site-ul smart-diet-experience.ro un calculator online care ajută clienții să decidă cât vor să slăbească într-un anumit timp.

Apoi pot alege între 3 tipuri de meniuri: White, Purple și Green (pentru vegetarieni).

Captură.JPG

Frumusețea este că porțiile sunt de maxim 250 – 270 ml, fix cât trebuie să mănânci dacă ai un inel gastric virtual (la fel de eficient ca și cel real, dar fără sumedenia de riscuri ale aceluia din urmă!).

Un meniu săptămânal foarte variat, iată ce ai dacă vei comanda pachetul Smart Diet preferat. Găsești și câte o gustare zilnică, nu te poți plânge!

50269995_2238213099562547_699572356300931072_n

Regula e să nu sări peste mese, să mănânci la ore fixe, de trei ori pe zi.

Este vorba de mâncare gătită, „ca la mama acasă”, la temperaturi scăzute, din materii prime bio, pline de nutrienți. Specialiști reputați au contribuit la alcătuirea fiecărui meniu de slăbit Smart Diet, deci este garantat.

 

Ambalarea inteligentă MAP (modified atmosphere packaging), separată, pe zile și mese, nu doar că menține gusturile intacte, dar și permite a fi luate cutiuțele la birou sau în călătorie. Mai mult, preparatele se pot mânca reci ori doar ușor încălzite.

Este o dietă amuzantă, ușor de ținut, provocatoare și extrem de eficientă.

Meniurile Smart Diet pot ajunge în 6 – 48 de ore din momentul comenzii oriunde în țară și implementarea noului stil de viață poate începe.

Smart-Diet-Experience-2 (1)

Înscrierea în grupul de pe Facebook – Smart Diet te poate ajuta și el în războiul cu kilogramele nedorite. Cu perseverență vei reuși să scapi definitiv de ele!

belly-3520191_960_720.jpg

 

Alege să nu te pierzi în numele Iubirii!


Se spune că viața oricărui om este un roman, așa încât nu e de mirare că suntem istorii la purtător, îmbogățite continuu cu noi și noi file ale realității, pe care noi înșine ne-o făurim, conștient sau nu.

În urmă cu puțin timp, am primit o carte cadou în cadrul incitantului concurs Spring SuperBlog 2019 și, în urma citirii, mi s-a confirmat ideea conform căreia cărțile sunt o reflectare a vieții, iar poveștile personale pe care le trăim, vrând-nevrând, au multe puncte comune cu anumite romane, mai ales cu acelea ce se adresează sufletului celui ce le citește.

Jurnalul-Aurorei_2018-ok-669x1024

Jurnalul Aurorei Serafim”, al cărei autoare este Sidonia Drăgușanu, este unul dintre acele volume din sfera romanelor de dragoste, care, deși este scris într-o perioadă foarte tulbure a istorie noastre, mai precis în anul 1957, când spălarea pe creier în scopul făuririi omului nou era în desfășurare cu mult aplomb, reușește să depășească maculatura vremii, în care și iubirea trebuia să fie neapărat încadrată într-un pat al lui Procust comunist.

Dacă dăm la o parte zgura fragmentelor impuse de cenzura anilor 1950, rămâne un gingaș roman de dragoste, unde relația de cuplu nu se dovedește a fi deloc diferită de ceea ce înseamnă acest termen în zilele noastre.

Omul se schimbă greu, indiferent cât de mult și-ar dori unii să îl transforme în android multilateral dezvoltat (pe vremea comuniștilor) sau android consumatorist (după 1989).

Multe românce mai visează în taină, în momentele în care nu se bat cu pumnii în piept și se declară atrase de feminism, la o epocă în care femeia era femeie, în toată splendoarea acestui termen.

Relația de cuplu dintre un bărbat și o femeie (e bine ca să facem această precizare, pentru că există și cupluri între persoane de același sex) are cam aceleași elemente definitorii în orice epocă. Mai mult decât atât, dacă este să ne gândim bine, nici în cuplurile gay lucrurile nu cred să stea altfel, întotdeauna există un partener Yang și unul Yin, nu se poate altfel.

Deși lecturarea în anul de grație 2019 a unui roman de dragoste și nu a unui bestseller de dezvoltare personală poate părea pentru unii pierdere de timp, nu este deloc așa.

Bărbații cu siguranță ar spune că preferă filmul din 1987, „Să-ți vorbesc despre mine”, ce pornește de la ideea cărții scrisă de Sidonia Drăgușanu, decât să stea să citească însăși cartea. Ar rămâne în minte cu rolul făcut de Gheorghe Dinică, ce a dat personajului pe care l-a interpretat (inginerul Liviu Runcan) o aură strălucitoare.

Și totuși… Multe femei, asemeni mie, mai degrabă s-ar regăsi în filele cărții, decât în ecranizarea făcută cu doi ani înainte de căderea comunismului.

Dacă ar fi să aleg un singur citat din „Jurnalul Aurorei Serafim” care a reverberat puternic în sufletul meu, acesta ar fi cu siguranță următorul:

Într-un fel, fiecare femeie își întâlnește călăul. „Trigorin-ul” ei.

Trăiește fericită și liberă, dar într-o zi vine un bărbat din întâmplare, o vede și neavând ce face, o distruge…

Poate nu toate trăim drame cehoviene, dar partea noastră de tragedie, o avem în viață. Și poate că e mai bine așa, pentru că întâmplările care nu ne doboară ne fac mai puternice și, poate, uneori mai feminine (nu neapărat mai… feministe!).

La baza dramelor personale pe care le trăim stă acel sentiment ancestral al femeii de a fi strict necesară cuiva.

De câte ori nu vi s-a spus și vouă, asemeni mie: „Tu nu aparții vremurilor acestea!”?

Poate era pe vremea când abia pășeați în viață, când erați pline de candoare. Ați plecat privirea și ați tăcut. Ba chiar ați considerat că sfâșierile sufletești pe care le trăiți din pricina bărbatului iubit care este prea indiferent, prea posesiv, uneori chiar și agresiv verbal ori, mai grav, chiar fizic, erau determinate de faptul că nu aparțineați acelor timpuri, că v-ați născut prea târziu și nu vă potriviți cu lumea reală.

Mai grav decât atât, dacă proveniți, dintr-o familie toxică, probabil că instinctiv ați căutat inițial un partener la fel ca voi. Din credința eronată că doar un astfel de om v-ar putea înțelege. Dar o astfel de relație de cuplu e sortită din start pieirii. Două persoane profund rănite nu pot, decât în cazuri total excepționale, ca să formeze un cuplu fericit de lungă durată.

Iată ce nu au înțeles aceia care s-au tot întrebat de ce Aurora Serafim nu a rămas cu Liviu Runcan (un văduv cu doi copii mici, ce și-a divinizat soția) și a preferat o relație cu doctorul Horia Mihail, un om integru (nu neapărat din punctul de vedere al opiniilor politice, precum ar fi vrut să se înțeleagă cenzorii vremii!), ci al istoriei personale.

Lângă el, Aurora Serafim are șansa de a se regăsi, de a-și recupera sufletul spart în bucăți în relația de cuplu cu pictorul Ștefan, un tip autosuficient și care are nevoie de validări tocmai pentru că nesiguranța îi coordonează viața.

Am trecut și eu printr-o relație în care mi-au impus anumite renunțări. Chiar dacă nu am renunțat la facultate, precum eroina Sidoniei Drăgușanu, am acceptat să se ridice în jurul meu ziduri impenetrabile din prea multă iubire. Până la urmă s-a dovedit că dragostea mea era mai mult obsesie și că nimeni nu are dreptul ca să îți ceară să renunți la propria persoană doar pentru ca să nu îi faci concurență lui, care fiind bolnav, are o psihologie de copil.

Cu greu m-am vindecat și acum pot spune ferm că o relație sănătoasă este aceia în care niciunul dintre parteneri nu este forțat să își suprime personalitatea pentru că așa vrea celălalt.

A scăpa de oamenii toxici din viață este o dovadă de iubire pentru propria persoană. Indiferent cât de importantă ar fi o relație de cuplu cu un bărbat, cea mai importantă relație rămâne aceea pe care o ai cu tine însăți.

Ce înseamnă liber-profesionist în viziunea unei tinere angajate la bancă


Azi am mers la bancă pentru ca să mă interesez care este procedura de eliberare a unui call-3613071_960_720.pngnou card bancar, dat fiind că al meu expiră peste două săptămâni.

Mare greșeală, o să ziceți, din moment ce aveam internetul la dispoziție. Așa e, dar pentru că tot îmi era Banca Transilvania în drum am zis că ar fi mai bine să intru și să întreb direct de la sursă.

De mulți ani e banca mea favorită, deci mă așteptam ca să fiu mulțumită de modul cum se va purta cu mine persoana de la ghișeu. Dar, eroare fatală!

Mă gândisem că din moment ce oamenii își plătesc ratele la bancomat (nu am și nu am avut și nici nu o să am vreodată rate la nimic), înseamnă că funcționarele de la ghișeu pur și simplu au suficient timp pentru rarii clienți ce doresc niște informații simple așa, „face to face”, nu în format text care să fie citite de pe net.

Primul șoc a fost că am găsit o coadă de vreo 10 persoane înăuntru. Nu e nimic, mi-am zis ]n sinea mea, sunt patru ghișee, deci în zece minute deja aflu toată procedura de eliberare a unui nou card bancar.

Uite că nu a fost deloc așa…

Mai întâi m-a șocat tinerețea a trei dintre angajatele de la ghișee. 22 – 23 de ani maxim. Nu că asta ar fi fost un lucru rău! Doamne ferește! Dar nu pricep cum acele reprezentante din „generația Millennials“ nu aveau minime abilități de utilizare a pc-urilor din dotare. Sau poate se pricepeau doar la smartphone-uri și navigat pe Facebook și Instagram…

Fiecare persoană stătea minim 10 – 15 minute la ghișeu, asta dacă nu avea ghinion, precum un cuplu tânăr care a stat mai mult de jumătate de oră…

M-am ambiționat să rămân, deși am pierdut așa mai mult de o oră din viață, iar sorții au decis ca să ajung la una dintre acele tinerele care buchiseau la tastele calculatorului, nu la veterană.

Am observat că avea în față un tabel cu diverse tipuri posibile de solicitări ale clienților și pașii de executat la calculator în fiecare caz în parte. Ok, e de înțeles, poate așa va învăța, deși, acel tabel ar fi trebuit să fie știut ca tabla înmulțirii înainte de a fi angajată, nu făcând practică cu clienții ce fierbeau de atâta așteptare (când am plecat coada se întindea cam până la ușa de intrare). Zic și eu, nu dau cu parul!

Deci trecem peste asta. Probabil a fost penurie de angajați, au emigrat toți lucrătorii bancari cu vechime ori s-au angajat la stat, de au apelat la soluții de genul ăsta.

Trecem peste asta, zic, dar nu și peste dialogul halucinant ce a urmat.

  • Trebuia să așteptați mesaj pe telefon și după aceea să veniți după noul card.

  • Aaaa… Deci nu mai trebuie predat anterior….

-Așteptați mesajul acasă.

  • Mulțumesc frumos. Dar dacă tot am venit aici, aș dori să îmi actualizez și datele, dacă tot am stat o oră la coadă.

  • Cartea de identitate…

  • Poftiți!

(Câteva zeci de secunde e liniște până domnișoara reușește corect să scrie noua adresă și numărul de telefon).

  • Ocupația? Bugetară? (ton condescendent)

  • Nu, liber-profesionist, zic eu pe zâmbind.

Fața i s-a schimonosit instant, iar grimasa ce i se citea pe chip m-a nedumerit.

  • Adică fără ocupație, fără venituri, mi-a șuierat în silă, cu o voce acră, uitându-se chiorâș la mine.

  • Asta este în viziunea dvs. un liber-profesionist? întreb eu veselă.

  • Păi chiar asta e, a mormăit cu dezgust duduița de la ghișeu.

  • PFA sună mai bine?

  • PFA, ce-i asta?

  • Persoană fizică autorizată, zic eu păstrându-mi zâmbetul (și cumpătul)…

  • Autorizată să facă ce? Ce scriu eu aici?

  • Păi scrieți „cabinet de consultanță juridică”, e ok așa?… Vedeți că aveți și un cod în sensul ăsta…

S-a uitat strâmb la mine și, fără tragere de inimă, a completat cum i-am zis (cu dificultate, alegând literele de pe tastatură cu degetele dotate cu unghii false mult prea lungi ). Fără a fi convinsă absolut deloc că, din moment ce nu fac parte din rândul bugetarilor, nici nu lucrez la vreo bancă (nici măcar la ghișeu cu publicul, ca ea!), aș putea să fac parte din altă categorie decât aceea a acelora ce taie frunză la câini.

Sincer, nici măcar asta nu m-a deranjat prea tare: faptul că nu știe ce e un liber-profesionist (oare ce ar fi zis, dacă spuneam că sunt… freelancer???), pentru că, din moment ce faci Finanțe-Bănci la cine știe ce facultate de doi bani particulară, nu poți să ai pretenții de niciun fel de la asemenea gen de absolvenți. Unui om care atâta poate, nu ai cum să îi ceri să aibă măcar un nivel minimal de cultură generală, că de profesionalism nu va putea să fie vorba în niciun caz. Absolut niciodată.

Ceea ce m-a șocat cu adevărat a fost TONUL. Dacă i-aș fi spus că lucrez la Stat, s-ar fi uitat la mine toată numai zâmbet, ar fi fost un monument de amabilitate, indiferent de cât de împiedicată ar fi fost în utilizarea pc-ului din dotare. Doar așa pornise conversația. Cum și-a dat seama că nu e așa, atitudinea față de mine a fost una radical schimbată.

Este pentru a treia oară când zic săptămâna asta în sinea mea: „Doamne, ce vremuri am ajuns să trăim! Oamenii ca ăștia chiar au drept de vot!”

Trist, dar adevărat…

Notă:

Liber- profesionistul este o persoană care exercită o profesiune liberă (o ocupație intelectuală, exercitată de o persoană pe cont propriu care face parte, în mod obligatoriu, dintr-un ordin profesional). Se pot regăsi aici: medicii, avocații, arhitecții, artiștii, consultanții sau micii meseriași, dar și cei ce activează în IT. Lista domeniilor rămâne deschisă.