Arhive etichetă: mobilă lemn online

Începe să schimbi energia casei tale cu achiziția primului scaun de stejar!


Ce este un scaun?

Nu, nu-mi ziceți banalități, precum ar fi aceea că este o piesă de mobilier prezentă în orice casă sau birou.

Eu conștientizez din ce în ce mai mult că un scaun este mult mai mult decât atât. Evident, depinde și de materialele din care este confecționat, de design, mărime, paletă coloristică. Dar nu numai atât. Poate fi un mijloc de terapie a locuinței și a celor din incinta respectivă!

E suficient ca să faceți o simplă probă a simțurilor: așezați-vă câteva minute pe un scaun de living din lemn adevărat și apoi pe unul 100% din plastic sau din metal și închideți ochii. Nu-i așa că vă simțiți diferit? Și nu mă refer doar la comoditate. Chiar dacă amândouă scaunele au perne moi, spătare identice ca formă și înălțime, chiar dacă amândouă sunt clasice, cu patru picioare, sigur senzațiile pe care le veți avea stând pe fiecare dintre ele sunt radical diferite.

La fel și dacă sunteți obosit și vreți ca să vă odihniți trupul pe un scaun impozant, care aduce mai degrabă cu un fotoliu slim sau, în lipsă de altceva, vă mulțumiți cu un scaun de bucătărie ori poate chiar cu un scăunel de pescar.

Asta ca să nu mai vorbim de culorile scaunelor de acasă ori de la job ,ce au o influență puternică asupra stării noastre psihice.

Hai să mă refer în cele ce urmează doar la scaunele de acasă, pentru că la locul de muncă (deși așa ar trebui!) aproape niciodată nu decidem noi ce tip de scaune și mese de lucru avem.

La fel ca și mine, probabil că mulți aveți scaune dăruite ori moștenite de la bunici sau de la alte rude. Cu cât sunt mai vechi,  cu atât mai mult ajung un fel de lucruri sacre în casă, de care nu e voie să te atingi nici tu, nici cățelul ori pisica din dotare.

„Acesta e scaunul unde bunica stătea serile și croșeta botoșei pentru tine, să ai mare grijă de el!”, zice mama către tine. Tu, înghiți în sec și te uiți chiorâș la scaunul ăla vechi de lemn, cu lacul scorojit și te miri că mai se ține pe picioare, că nu s-a descleiat deja din toate încheieturile.

Am trecut și eu prin asta, ca și mulți dintre voi. Zău? Chiar trebuie să am grijă de mobila asta urâtă, pe care nici măcar nu am voie să o recondiționez pe motiv că… o stric? Scuze, dar nu e bijuterie de familie pe care să o las moștenire din generație în generație. E DOAR UN SCAUN (URÂT)!!! Nici la anticariat nu mi-l primește, dacă vreau să îl duc! Plus că, în cazul meu, bunica a murit când eu eram foarte mică, nici măcar nu mi-o amintesc. De ce aș ține în continuare o hidoșenie în casă, care strică armonia spațiului într-un mare fel? 

Ei bine, în această primăvară am de gând să îmi schimb toate scaunele din casă cu unele nou-nouțe, care să aducă o energie proaspătă căminului meu. Cerurile s-au deschis în martie, așa zic astrologii, dar e nevoie și de un scaun potrivit pentru a porni în călătoria spre normalitate traversând portalul nou apărut. Nu pot ajunge într-o nouă dimensiune vibrațională târând după mine scaunul vechi al bunicii! Este un lest inutil în nacela Transformării mele (era să zic Înălțării mele, dar e bine să mă păstrez în limitele bunului-simț). Vreau să pilotez balonul către cerul 5 sau 7 sau ce număr o avea el, așezată pe un scaun frumos, care să îmi placă, să mă inspire!

În mod obligatoriu, o să comand pe net niște scaune realizate din lemn de cea mai bună calitate, chiar dacă acest material tradițional nu mai este atât de căutat în zilele noastre, precum se întâmpla în urmă cu ceva timp.

Mulți zic că din pricina prețurilor prea mari, comparativ cu al pieselor de mobilier realizate din plastic, metal sau chiar sticlă. Eu cred că nu aceasta este explicația, dovadă  existența scaunelor pentru living, hol, bar, terasă, chiar și pentru bucătărie, din materiale mai moderne (multe din ele deloc eco), ce se pot cumpăra chiar pe sume mult mai piperate decât cele tradiționale. Uneori poți da pe un scaun ultimul răcnet (nu neapărat de admirație, urletul!) cu banii necesari achiziționării unui set format din masă de living și scaune ori a unui set de mobilă pentru bucătărie.

Am prieteni care susțin că seturile de mese cu scaune din lemn nu mai sunt în trend, că nu mai dau bine într-o locuință modernă. Că nimic nu se compară cu inoxul și cu sticla. Zău, pe cuvântul vostru?

Așa o fi, nu vă contrazic, dar eu rămân fidelă stilului clasic. Clasic nu înseamnă nicidecum vechi! Să ne înțelegem! Dacă ai răbdare și cauți pe îndelete, găsești magazine de unde poți achiziționa scaune frumoase și, de ce nu, chiar scaune având proprietăți vindecătoare.

Sobrietatea, dar și eleganța fără cusur, nu pot fi înlăturate de niciun curent din modă, fie el actual și viitor. Nici în materie de haine, nici de piese de design interior. Categoric!

Sunt convinsă că în viitorii ani ne vom putea confecționa în doi timpi și trei mișcări mesele și scaunele visate pe loc, la imprimante 3D gigant, ce vor fi prezențe obișnuite în orice showroom de mobilă.

S-ar putea ca în acel moment multe fabrici de profil, ca să nu mai zic de micile ateliere de tâmplărie, să se închidă pe bandă rulantă. Deja în București poți să mergi cale lungă până mai dai de vreunul. Nu se mai fac nici rame de tablouri și șasiuri la comandă, darămite scaune, fotolii sau alte piese de mobilier mai complexe. Înainte nu exista cartier fără măcar 2-3 asemenea locuri unde lucrau meșteri iscusiți. Aveau dragoste pentru lucrurile ce ieșeau din mâinile lor fermecate. Acum, chiar dacă mai dai (prin hazard) de vreun asemenea lucrător, e focusat mai degrabă să iasă cât mai mulți bani, nu să facă neapărat lucruri deosebite, de calitate. 

În orice caz, pot să vă zic că nu mi-aș dori sub nicio formă ca să mă odihnesc sau să lucrez la birou așezată pe un scaun tridimensional printat care, la urma urmei, ar fi o biată copie, mai mult sau mai puțin reușită, a scaunului original ales.

O imprimantă 3D musai are nevoie de un model, de o poză făcută unui obiect real. Desigur, mașinăria viitorului va putea să copieze și scaune sau mese desenate chiar de noi, dar… mai bine nu! Prefer scaunul-scaun, nu o copie de scaun care nu mai e nici măcar din plastic, ci din niște straturi suprapuse! Brrrr!!! Am eu acasă o statuetă de-asta scoasă la imprimantă și o tot răsucesc fără să mă dumiresc de ce țin (încă) așa ceva în casă! Poate fi lejer pusă alături de scaunul vechi de la bunica. Și e nouă, ce să vezi!

Specialiștii adevărați în prelucrarea lemnului știu că mesele, scaunele, dar și comodele, dulapurile, paturile și celelalte piese de mobilier existente în mod obișnuit în casele noastre, au și efecte terapeutice evidente, dacă sunt confecționate din diverse esențe lemnoase. Asta ca să nu mai vorbim că mobila de lemn are și o pronunțată latură ecologică.

Prelucrătorii noștri tradiționali știau că lemnul trăiește și după ce a fost tăiat și prelucrat cu multă pasiune, energiile degajate de el în casele unde ajungeau având o influență binefăcătoare asupra celor ce folosesc piesele de mobilă respective. O casă unde există un mobilier de calitate, va avea fără îndoială valențe vindecătoare asupra fizicului și psihicului uman.

Există chiar o poveste frumoasă care spune că după ce Iisus a fost crucificat (pe o cruce de lemn), copacii din împrejurimi au jurat ca atât timp cât vor exista oameni pe pământ vor sări în ajutorul acestora cu energiile lor binefăcătoare.

Evident, așa cum nu toți oamenii seamănă între ei, nici copacii nu răspândesc același tip de energie.

Tocmai din acest motiv, se poate ca, așezându-te pe un scaun de lemn, fie să simți că te încarci energetic extrem de rapid, fie că devii tot mai secătuit de forță, fără ca aparent să existe un motiv rațional.

Iată de ce trebuie mare atenție când alegem chiar și un set de masă cu 4 scaune de bucătărie sau niște scaune înalte de bar, mai ales dacă știm că le vom folosi în mod uzual.

Din punctul nostru, al românilor, cele mai bune piese de mobilă din lemn sunt realizate din stejar, energia acestuia fiind absolut imbatabilă.

Nu același lucru putem spune despre acelea confecționate din lemn de cireș, deși trebuie să recunoaștem că și ele arată senzațional.

Întotdeauna trebuie să ne informăm cu mare, foarte mare atenție, înainte de a purcede la a achiziționa mobilier din lemn.

Eu am decis, precum v-am zis la început, ca în această primăvară să îmi transform viața, iată de ce un scaun pentru birou din lemn de stejar este exact ceea ce îmi trebuie.

Bine, voi mai comanda și niște scăunele pentru bucătărie, poate și un set complet cu masă ovală și 6 scaune pentru sufragerie.

rh_5982c_rh_7017t_2

 

Piesa de rezistență va rămâne însă acest scaun din lemn de stejar cu brațe, ca un fotoliu slim. 

img.aspx_1

Este perfect pentru persoanele puternice fizic și mental. Nu există remediu mai potrivit decât lemnul provenit de la acest copac falnic – stejarul, pentru a controla gândurile și emoțiile, pentru focusarea asupra obiectivului pe care cel ce stă pe un astfel de scaun și l-a propus la un moment dat.

Ceea ce este foarte interesant la mobilierul din lemn de stejar este că el sporește productivitatea în muncă, concomitent ce curăță și aura persoanei ce folosește scaunul sau masa respectivă.

Masă de stejar am deja. E cel mai tare premiu câștigat la un concurs de blogging! E rotundă, cu un picior și e tare faină! (Zic faină pentru că a fost confecționată într-un atelier din Maramureș!). Merită și ea niște scaune pe măsură, nu-i așa? 

Evident, după ce ajunge în posesia mea (o să-l comand pe net, de la Somproduct.ro), o să am tăria (de caracter?) și o să arunc scaunul bunicii!!! Sper să nu vină noaptea de pe lumea cealaltă și să mă boscorodească pentru că i-am aruncat mobila preferată! (Dar oare chiar era scaunul ei preferat?)

În fine, o să îl scot în fața blocului, să îl ia cine dorește. Nu o să pun toporul pe el (dacă stăteam la curte și mă încălzeam cu lemne, nu garantez că n-aș fi făcut-o!).

E bine că am găsit acum online modelul acesta de scaun, deci o să-l obțin fără vreo bătaie de cap. Va sosi direct acasă.

Cei mai în vârstă, născuți înainte de anul 2000, probabil știți ce tevatură era ca să cumperi mobilă dintr-un magazin de profil! Aveai nevoie de mașină de transport, pe care o găseai personal, după negocieri îndelungate cu aceia ce transportau „la negru” asemenea produse voluminoase pentru mobilat casa.

Noroc că acum internetul e salvarea de care avem nevoie în calitate de cumpărători. Plus că, uite, deși moda zice altceva, poți găsi și scaune și mese din lemn de esențe speciale pe site-urile specializate.

În afară de faptul că nu există mobilă mai durabilă, relativ accesibilă, decât aceea de stejar, categoric, ea arată perfect în orice casă.

Există chiar medici care recomandă pacienților ce suferă de insomnie ca să doarmă în paturi de stejar sau să stea la televizor pe scaune fabricate din acest tip de lemn pentru a se putea odihni din nou.

Am întâlnit și multe persoane care au în casă mobilă de brad. Este ideală pentru calmare, pentru alungarea stresului, sursa a majorității bolilor de care suferă omul în prezent. Chiar ne ajută să gândim mai clar, să luăm decizii mai bune. E bun și bradul, nu zic nu, dar tot nu se compară.

Până și mirosul de stejar poate reduce tensiunea arterială, lucru pe care bunicii noștri îl știau, pentru că nu degeaba erau ei atât de grijulii cu mobila lor din lemn. Oare bunica de-aia croșeta așezată frecvent pe el? Pentru că avea probleme cu inima?

Mai ales noi, bucureștenii, care nu trăim în nord-vestul României, pe plaiurile dacilor liberi, noi, aceia care nu locuim în case de lemn ecologice, avem oportunitatea de a ne reconecta cu natura pornind de la piese de mobilier mici.

Dacă mobilarea întregii locuințe cu piese solide, masive, nu vă este permisă de bugetul familiei, ce-ar fi dacă ați începe și voi chiar acum, în ciuda oricărui curent post-modernist, cu achiziționarea fie doar și a unui singur scaun din lemn de stejar cu un design ce vă atrage? Va fi începutul unei colecții de mobilier de calitate.

O sa observați cum energia camerei unde îl veți pune (living, bucătărie, dormitor) se transformă, deși nu ați apelat la cine știe ce remedii Feng Shui, împrumutate fără discernământ tocmai de pe îndepărtatele tărâmuri asiatice…

O să vă simțiți mai bine, garantat!

Dar înainte e bine ca să intrați pe YouTube și vedeți filmulețele acelea unde suntem învățați cum să scăpăm de lucrurile vechi, nefolositoare, care emit atâtea vibrații negative.

Nu amestecați energiile, pentru că mai rău vă faceți.

Perioada curățeniei de primăvară, tradițională la noi, la români, înainte de Paști, e momentul oportun de a scoate vechiturile din casă.

Apoi alegeți să vă schimbați scaunele. Încet-încet o să prindeți gustul și o să mai comandați și alte piese de mobilier de calitate. Iar casele voastre vor începe tot mai mult să se transforme în unele primitoare, să devină cu adevărat ACASĂ.

013-e977b0654c5946debfcd45487e7bd600